Un consilier raional a fost condamnat pentru conducerea automobilului în stare de ebrietate

Un consilier raional a fost condamnat la 220 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității după ce a condus automobilul în stare de ebrietate, anunță joi, 27 martie, într-un comunicat Procuratura Generală (PG). Potrivit sentinței consultate dr zdg, numele persoane condamnate este Ghenadie Ganu.
Potrivit instanței, la 18 iulie 2023, Ghenadie Ganuconducea mijlocul de transport pe drumul din raionul Anenii Noi, unde fiind oprit de poliție. În timpul documentării conducătorului mijlocului de transport de la bărbat s-a simțit miros de alcool din care motiv a fost supus testării alcooscopice.
„Fiind în stare de ebrietate alcoolică, cu o concentrație a vaporilor de alcool în aerul expirat de 0,92 mg/l, iar concentrația de alcool în sînge de 2,33 g/1”, se precizează în sentință.
Astfel, instanța de judecată a stabilit lui Ghenadie Ganu o pedeapsă sub formă de 220 ore muncă neremunerată în folosul comunității (aceasta este unica pedeapsă prevăzută la data comiterii infracțiunii) și anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.