Principală  —  Ştiri   —   Un cetățean rus și complicii…

Un cetățean rus și complicii săi moldoveni au fost condamnați la 11 și 7 ani închisoare pentru trafic de droguri 

Sursa foto: PCCOCS

Procuratura Generală (PG) informează că un cetățean al Rusiei și complicii săi din Moldova au fost condamnați la 11 și 7 ani închisoare pentru trafic de droguri de peste 380 mii de lei. Drogurile erau preparate într-un laborator din Bălți și distribuite în Chișinău. Comercializarea drogurilor se făcea prin intermediul platformelor online.

Potrivit informațiilor PG, un cetățean al Rusiei, soția sa și alte două complice au fost condamnați la 11 și 7 ani închisoare pentru trafic de droguri de peste 380 mii de lei, preparate într-un laborator din Bălți. Cei patru au vârste cuprinse între 23 și 27 de ani. Liderul grupului infracțional este din Sankt Petersburg, Rusia, cu domiciliul temporar în Bălți.

Conform informațiilor oficiale, confiscarea celor peste 380 mii de lei a fost respinsă de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Potrivit datelor din dosarul instrumentat de comun cu ofițerii Inspectoratului Național de Investigații (INI) și Direcția Generală Urmărire Penală (DGUP) din cadrul Poliției, aceste mijloace financiare ar proveni din trafic de droguri, primite de lider inclusiv în criptomonedă. Prin urmare, procurorul va contesta sentința la Curtea de Apel Chișinău. Procurorul PCCOCS a solicitat condamnarea liderului la 13 ani închisoare, iar instanța a pronunțat un termen de 11 ani.  Acuzatorul de stat va contesta sentința emisă.

Procuratura informează că schema de trafic de droguri funcționa în baza comunicării liderului cu clienții, pe platforme conectate la internet. Ulterior, drogurile preparate de acesta și soția sa în laboratorul din Bălți erau plasate în ascunzișurile din Chișinău, de către celelalte două învinuite, de unde clienții le puteau prelua după achitarea comenzilor pe conturile indicate. Urmare a perchezițiilor desfășurate cu angajații „Fulger” a fost depistată materie primă pentru prepararea drogurilor de tip mefedronă (drog similar pastilelor Ecstasy) în cantități impunătoare, accesorii pentru prepararea și vânzarea lor, precum și substanță stupefiantă.

Potrivit Codului penal, traficul de droguri se pedepsește cu închisoarea pentru un termen de la 7 la 15 ani, iar până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale, inculpații se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.