Principală  —  Ştiri   —   Un cetățean al Ucrainei a…

Un cetățean al Ucrainei a fost prins la frontieră cu ștampile false în pașaport. Intermediarii i-ar fi luat 6000 de dolari

Imagine-simbol. Sursă foto: adevărul.ro

Un cetățean al Ucrainei ar fi plătit unor intermediari 6000 de dolari pentru a-și legaliza șederea în R. Moldova. În schimb, aceștia i-au aplicat ștampile falsificate în pașaport. Polițiștii de la punctul de trecere a frontierei Tudora i-au deconspirat fapta marți, 10 octombrie 2023, se arată într-un comunicat de presă al Poliției de Frontieră.

Conform Poliției de Frontieră, cetățeanul ucrainean s-a prezentat din direcția pietonală. În cadrul controlului trecerii frontierei și verificării de specialitate a documentelor, s-a constatat că în pașaport sunt aplicate ștampile de intrare și ieșire din R. Moldova „cu semne vădite de falsificare”.

La audieri, persoana și-a recunoscut ilegalitatea comisă. Astfel, pentru prelungirea termenului de ședere în R. Moldova ar fi apelat la niște intermediari, identificați pe rețelele de socializare, care contra sumei de 6000 de dolari i-au aplicat ștampile în document”, anunță autoritățile. 

Pașaportul străinului a fost ridicat, iar persoana a solicitat azil pe teritoriu R. Moldova, fiind transmisă, conform procedurilor legale, Inspectoratului General pentru Migrație.

Cercetările pe caz continuă.