Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Un cămin de la USM…

Un cămin de la USM urmează a fi reparat capital

Sursa: mec.gov.md

Începe reparația capitală a căminului nr. 2 al Universității de Stat din Moldova, care se află pe strada Tighina 2 din Chișinău, se arată luni, 31 martie, într-un comunicat de la Ministerul Educației și Cercetării (MEC).

MEC susține că în total 172 de studenți ai universității vor beneficia de condiții mai bune de trai pe perioada anilor de studii. Investițiile în valoare de 1,8 mil euro sunt făcute în cadrul Proiectului „Învățământul Superior din Moldova”, implementat de MEC și finanțat de Banca Mondială. 

„În cămin urmează a fi replanificate după standarde moderne toate încăperile. Vor fi schimbate toate rețelele interioare de încălzire, electricitate și de semnalizare, iar rețelele edilitare de apă și canalizare vor fi modernizate. Totodată, va fi construit un nou sistem de ventilare, iar acoperișul urmează a fi reconstruit. Procesul de reconstrucție va dura 6 luni”, a precizat MEC.

Potrivit comunicatului, tot cu sprijinul Băncii Mondiale, recent a demarat reconstrucția capitală a unui alt cămin studențesc – nr. 5 al Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, amplasat pe strada Suceava 154/2 din Chișinău, cu o capacitate de 210 locuri.

În ultimii patru ani, cel puțin 10 cămine studențești au beneficiat de investiții de circa 93 de milioane de lei din buget pentru renovarea și modernizarea condițiilor de trai ale studenților.