Un bărbat din Tiraspol a fost reținut, suspectat că a însușit circa 5 milioane de dolari prin încălcarea dreptului de autor

Un cetățean din Tiraspol, suspectat de comiterea infracțiunilor de încălcare a dreptului de autor și a drepturilor conexe, precum și spălarea banilor în proporții deosebit de mari, într-o cauză penală pornită în anul 2024, a fost reținut la Aeroportul Internațional Chișinău, anunță Inspectoratul General de Poliție (IGP) într-un comunicat de presă.
Acesta a fost reținut în momentul când intra în țară pe cale aeriană.
Oamenii legii au stabilit că în perioada anului 2022 – până în prezent, suspectul de 38 de ani, aflându-se pe teritoriul R. Moldova, comercializa, prin intermediul unui magazin online, produse piratate ce aparțin unei companii internaționale, obținând astfel venituri ilicite în proporții de circa 5 milioane de dolari.
„De la acesta au fost ridicate sume de bani în valută străină (700 de euro, 100 de dolari, 57 750 de ruble), carduri bancare, telefoane mobile, precum și dispozitive de stocare a informațiilor, documente și înscrisuri relevante anchetei”, precizează IGP.
Bănuitul a fost reținut pentru 72 de ore, ulterior fiindu-i aplicată mǎsura preventivă.
Conform legislației în vigoare persoana vinovată de asemenea infracțiune riscă închisoarea de la 5 la 10 ani.