Un bărbat care a sunat de nouă ori la 112 pentru a anunța despre plasarea unor bombe în mai multe instituții, condamnat la închisoare

Un bărbat a fost condamnat pentru comunicarea mincinoasă cu bună-știință despre actul de terorism, în perioada octombrie-noiembrie 2024, anunță miercuri, 13 februarie, Procuratura Generală (PG). Potrivit informațiilor disponibile pe portalul instanțelor, inculpatul este Viorel Popa, în vârstă de 43 de ani.
Astfel, potrivit sentinței, inculpatul a fost recunoscut vinovat pentru nouă episoade infracționale, fiindu-i stabilită pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 3 ani și 6 luni.
„Inculpatul a fost acuzat de comiterea mai multor alerte false cu bombă în Chișinău, în perioada octombrie-noiembrie 2022. Acesta ar fi efectuat mai multe apeluri la Serviciul 112, comunicând mincinos despre plasarea de explozibili în mai multe instanțe de judecată, o universitate și într-un centru comercial”, a precizat PG.
Alertele false au determinat intervenția forțelor de ordine și evacuarea persoanelor din locațiile vizate, însă în urma verificărilor nu au fost depistate materiale explozibile.
Potrivit comunicatului, inculpatul și-a recunoscut vinovăția pentru faptele de care a fost acuzat, cauza în privința acestuia fiind examinată în procedură simplificată.
Viorel Popa a fost condamnat cu suspendarea executării pedepsei închisorii, în iulie 2023, în același dosar, iar „urmare a apelului depus de procurori, cauza a fost rejudecată și emisă o nouă sentință, prin care inculpatul va fi obligat să execute pedeapsa cu închisoare în penitenciar”.