Un an de la răscoala lui Prigojin. Care este „moștenirea” grupului de mercenari Wagner
În dimineața zilei de 24 iunie 2023, detașamentele Wagner au trecut granița dintre regiunea Luhansk și Rusia. Astfel, a devenit clar că „marșul justiției”, anunțat cu o zi înainte de Evgheni Prigojin, nu era o minciună, așa cum s-a crezut inițial la Kremlin, ci o adevărată rebeliune cu obiective de anvergură. Un an mai târziu, Meduza restabilește cronica evenimentelor și prezintă o analiză a „moștenirii” Wagner.
În urmă cu un an, nimeni nu a opus rezistență rebelilor pe teren, dacă nu punem la socoteală baricada de camioane de pe principalele drumuri spre Moscova. Conducerea forțelor armate ruse a trimis împotriva mercenarilor doar aviația armatei, în mare parte elicoptere, de pe cele mai apropiate aerodromuri. După mai multe încăierări cu aviația forțelor guvernamentale, mercenarii Wagner au ajuns în satul Krasnoie, regiunea Lipețk, unde și-au stabilit tabăra. Coloanele nu au trecut niciodată granița regiunii Tula.
Ceea ce s-a întâmplat ulterior – spre deosebire de rutele de înaintare și de desfășurarea luptelor, care au fost înregistrate video – rămâne cunoscut. Se știu detaliile negocierilor dintre Evgheni Prigojin și Kremlin doar din relatarea lui Alexander Lukașenko.
În seara zilei de 24 iunie, după negocieri cu Kremlinul atât direct, cât și printr-un intermediar în persoana lui Lukașenko, Prigojin a refuzat să continue rebeliunea, semnând astfel condamnarea la moarte pentru el și compania sa militară privată.
Astăzi, grupul de mercenari Wagner nu mai există sub nicio formă:
- puțini dintre mercenari au semnat contracte cu Ministerul Apărării (conform ordinului ministrului Sergei Șoigu, din cauza căruia s-a și început revolta;
- grupul de mercenari Wagner continuă să opereze sub controlul Ministerului Apărării în Africa, însă doar în Republica Centrafricană a fost păstrată marca Wagner;
- alți foști mercenari, pentru care cooperarea cu Ministerul Apărării era complet imposibilă din motive politice, s-au înrolat în rândurile Rosgvardiei;
- în ciuda fuziunii mediatizate a rămășițelor grupului Wagner cu regimentele Ahmat ale Rosgvardiei din Cecenia, nu există nicio dovadă că într-adevăr mii de mercenari s-au alăturat lui Kadîrovi.
Simpatia armatei pentru Prigojin, pe care acesta se bazase în mod evident atunci când a declanșat revolta, s-a „dizolvat” chiar înainte de încheierea „marșului justiției”. Mulți ofițeri erau într-adevăr nemulțumiți de comandanții lor din Ministerul Apărării și din Statul Major General, dar metodele lui Prigojin păreau complet nepotrivite pentru ei. Demisia lui Șoigu la un an după revoltă pare să fi pus capăt și opoziției interne în rândul ofițerilor.
Nu a mai rămas nimic din „armata” lui Prigojin, dar elementele tactice ale mercenarilor Wagner sunt utilizate atât de armata Rusiei, cât și de soldații ucraineni
Cu toate acestea, grupul Wagner a lăsat în urmă o moștenire importantă: tacticile sale eficiente utilizate în capturarea Soledarului și Bahmutului au fost adaptate atât de forțele armate ruse, cât și de forțele armate ale Ucrainei.
În ofensivă și contraatac, ambele armate se bazează din ce în ce mai mult pe mici echipe de asalt de infanterie care operează în strânsă cooperare cu artileria, decât pe pătrunderi cu vehicule blindate, care sunt prea vulnerabile atunci când cerul de deasupra câmpului de luptă este plin de zeci și sute de drone.
Tactica de asalt a grupului Wagner (care, de obicei, în raport cu inamicul era numită „asalt de carne”) permite capturarea pozițiilor fortificate și „presarea” inamicului, creând probleme pentru logistica și managementul acestuia.
Tactica are și dezavantaje: avansul nu este rapid, deoarece este asigurat de unități pe jos, și nici Prigojin și comandanții săi, nici urmașii lor din Forțele Armate Ruse și Forțele Armate ale Ucrainei, nu au inventat instrumente pentru dezvoltarea rapidă a succesului tactic. În plus, grupurile de asalt suferă pierderi foarte mari.
Grupul Wagner a rezolvat această problemă prin recrutarea de prizonieri în colonii. Atât Forțele Armate ale Rusiei, cât și cele ale Ucrainei încearcă, de asemenea, să utilizeze această metodă de recrutare, dar sunt încă departe de amploarea companiei lui Prigojin, care a recrutat și folosit peste 50 000 de prizonieri într-o singură direcție.
Meduza menționează faptul că, în timpul campaniei împotriva Moscovei din iunie 2023, foștii prizonieri nu au participat în masă – majoritatea dintre ei au rămas fără contracte și au părăsit „armata” lui Prigojin. Doar câteva mii de mercenari, care au format baza grupului înainte de campania de recrutare în colonii, au trecut granița dintre regiunea Luhansk și Rusia. Probabil, lipsa de forțe și lipsa sprijinului așteptat din partea armatei au fost cele care l-au forțat pe Prigojin să pună capăt rebeliunii.
