ULTIMĂ ORĂ Un condamnat pe viață eliberat din detenție în februarie, reținut de oamenii legii

Condamnatul pe viață Dorin Sușițchi a fost localizat și reținut de oamenii legii, după ce Curtea de Apel Chișinău a anulat decizia de eliberare din detenție a acestuia. Potrivit Poliției, acesta intenționa sǎ-și ridice pașaportul străin.
Acum, bărbatul urmeazǎ sǎ fie întors în penitenciar.
Sușițchi a fost condamnat în 2002 la detenție pe viață.
ZdG a analizat cazul condamnatului pe viață Dorin Sușițchi, căruia i-a fost comutată pedeapsa din detenție pe viață în 30 de ani de închisoare și care a fost eliberat în februarie 2025 prin încheierea Judecătoriei Orhei (Igor Negreanu), după ce instanața a dispus ca „partea neexecutată a pedepsei penale a închisorii pe termen de 30 de ani stabilită potrivit deciziei Colegiului penal al Curţii de Apel Chișinău din 10 aprilie 2024, 5 ani 10 luni şi 26 de zile, să fie înlocuită cu pedeapsa sub formă de muncă neremunerată în folosul comunităţii pe termen de 240 de ore”.
Lui Dorin Suşiţchi instanța i-a stabilit, printre altele, obligaţiunea „să repare daunele cauzate familiilor victimelor infracţiunilor pentru care a fost condamnat, în mărime de 500 de mii de lei, în termen de 5 ani 10 luni şi 26 de zile din ziua eliberării”.
Ziarul de Gardă a constatat că există cel puțin 7 condamnați la închisoare pe viață care au fost deja eliberați din penitenciarul nr. 17 Rezina după ce au beneficiat de amendamentele la legea amnistiei, propuse de deputata PAS Olesea Stamate și votate de majoritatea parlamentară. Alți condamnați pe viață sunt în plin proces de a parcurge drumul spre libertate conform aceluiași scenariu. Unii dintre condamnații eliberați au fost inițial, în anii 90, condamnați chiar la pedeapsa cu moartea, modificată ulterior.
În majoritatea cazurilor, reprezentanții Penitenciarului nr. 17 Rezina au venit cu demersuri prin care condamnații la închisoare pe viață să fie eliberați sau să primească pedepse mai blânde sau au susținut demersurile avocaților condamnaților. În unele cazuri, inițial, judecătorii s-au opus demersurilor de aplicare a amnistiei sau de liberare condiționată înainte de termen, dar ulterior, le-au acceptat.
Parlamentul, schimbări la modificările legislative din 2022
Pe 4 aprilie 2025, fără consultări publice, Parlamentul a votat în două lecturi proiectul legii pentru „interpretarea” articolului 7 din Legea privind amnistia. În aceeași zi, președinta Maia Sandu a promulgat „interpretarea” aprobată de Legislativ. Astfel, persoanele condamnate la detenție pe viață nu vor putea beneficia concomitent de comutarea pedepsei în baza legii amnistiei și de liberare condiționată înainte de termen.
Schimbările recente au fost operate după modificările legislative, făcute în 2022, care au permis eliberarea din penitenciar a unor interlopi condamnați la detenție pe viață, printre care Iurie Radulov alias „Babior”, care între timp a reușit să fugă din R. Moldova.
Ulterior, procurorul general Ion Munteanu a depus o sesizare la Curtea Constituțională.
Unele prevederi din Legea privind amnistia, suspendate de Curtea Constituțională până la pronunțarea unei soluții
Curtea Constituțională (CC) a suspendat marți, 8 aprilie, acțiunea textelor „sau i se comută pedeapsa” din articolul 7 alin. (1) și „la 30 de ani de închisoare, dacă este condamnată la detenţiune pe viaţă” din articolul 7 alin. (1) lit. d) din Legea privind amnistia în legătură cu aniversarea a XXX-a de la proclamarea independenţei R. Moldova.
„Acțiunea dispozițiilor legale menționate este suspendată până la pronunțarea unei soluții de către Curtea Constituțională.
Menționăm că decizia Curții a fost pronunțată în cadrul examinării sesizării nr. 90 a/2025 depusă la Curte de către domnul Ion Munteanu, procuror general al R. Moldova”, se spune într-un comunicat al Înaltei Curți.