Principală  —  IMPORTANTE   —   ULTIMA ORĂ/ Șor, Tauber și…

ULTIMA ORĂ Șor, Tauber și Guțul, în lista inamicilor securității naționale a Ucrainei

Sursă foto: Telegram/ Marina Tauber

Oligarhul fugar Ilan Șor, deputatul Marina Tauber și bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, au fost incluși în baza de date „Mirotvoreț”. Astfel, aceștia sunt considerați inamici ai securității naționale a Ucrainei, scrie Deschide.md.

sursa: deschide.md
sursa: deschide.md
sursa: deschide.md

Șor este acuzat de „negarea agresiunii ruse asupra Ucrainei”, „manipularea informației”, „participarea în procese de destabilizare a vieții social-politice în țările din spațiul post-sovietic” și „răspândirea narațiunilor propagandistice ale Kremlinului”.

Tauber este numită drept „mâna dreaptă” a lui Șor. Ca și liderul său, aceasta este acuzată de „manipularea informației”, „participarea în procese de destabilizare a vieții social-politice în țările din spațiul post-sovietic” și „răspândirea narațiunilor propagandistice ale Kremlinului”.

Cât privește bașcana Găgăuziei, acuzațiile aduse acesteia sunt mai grave. Aceasta este numită drept „complice a ocupanților ruși”.

Totodată, Guțul este acuzată de „propaganda războiului și sprijinirea publică a agresiunii ruse”, „incitare la ură interetnică” și „răspândirea narațiunilor propagandistice ale Kremlinului”.

Statele Unite au anunțat miercuri, 12 iunie, sancțiuni împotriva bașcanei Autonomiei Găgăuze, Evgheniei Guțul, pentru „complicitate activă cu oligarhul condamnat fugar, Ilan Șor, și partidul său „Șor”, precum și pentru înlesnirea acțiunilor lor de interferență politică ilegală, susținute de Kremlin”, anunța Ambasada SUA la Chișinău printr-un comunicat.

Pe lista de sancțiuni SUA se află și Marina Tauber, și Ilan Șor.

Din 6 iunie, paginile de Facebook ale oligarhului fugar Ilan Șor, deputatei Marina Tauber și bașcanei autonomiei găgăuze Evghenia Guțul nu au mai putut fi accesate. De asemenea, este indisponibilă și pagina oficială a fostului partid „Șor”.