ULTIMA ORĂ Maia Sandu a câștigat alegerile prezidențiale
După ce au fost prelucrate 2173 de procese verbale, Maia Sandu câștigă alegerile. Ea a fost votată de 883921 de alegători (54,35%). Stoianoglo a fost votat de 742451 de alegători (45,65%). Diferența dintre cei doi candidați este de peste 140 de mii de voturi și nu mai poate fi recuperată cu voturile care urmează să fie contabilizate.
În cadrul alegerilor prezidențiale din 1 noiembrie 2020, Maia Sandu a candidat din partea PAS, obținând în al doilea tur de scrutin peste 943 de mii de voturi, adică 57,7%, devenind președinta R. Moldova.
„Mi-am asumat să fac tot ce ține de mine pentru a duce la capăt misiunea integrării europene” – așa își argumenta Sandu, intenția de a candida pentru al doilea mandat.
Cariera politică
În calitate de ministră a Educației, Maia Sandu a făcut parte din guvernele conduse de Vladimir Filat, Iurie Leancă şi Chiril Gaburici, toate formate de PLDM – cu acest partid s-a asociat din 2012 până în vara anului 2015.
În iulie 2015, candidatura Maiei Sandu a fost propusă de PLDM pentru funcția de premier, însă liderii PD și PL, formațiuni care făceau parte din „Alianța pentru Integrare Europeană III”, au refuzat să analizeze această opțiune.
Declarându-se dezamăgită de clasa politică, Maia Sandu a creat Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS). În octombrie 2016 a fost desemnată candidată comună a Blocului „ACUM” la alegerile prezidențiale din Republica Moldova. În turul II a fost sprijinită de peste 766 de mii de cetățeni.
În urma alegerilor parlamentare din 24 februarie 2019, Maia Sandu a ajuns în Parlament, însă la scurt timp, la 8 iunie 2019, a fost desemnată și aleasă în funcția de prim-ministră a R. Moldova cu voturile unei alianțe formate din PAS și Partidul Socialiștilor din R. Moldova (PSRM), alianță care a dus la pierderea puterii de către oligarhul Vladimir Plahotniuc. La 12 noiembrie 2019, Guvernul condus de Maia Sandu a fost demis prin moțiune de cenzură cu voturile socialiștilor.