Principală  —  IMPORTANTE   —   ULTIMĂ ORĂ/ Interpol va revizui…

ULTIMĂ ORĂ Interpol va revizui decizia prin care a refuzat în 2020 anunțarea în căutare a lui Vladimir Plahotniuc

Foto: Vlad Plahotniuc/ Facebook

Comisia pentru Control al Fișierelor Interpol a acceptat, pe 25 noiembrie 2024, cererea Procuraturii Anticorupție (PA) de revizuire a deciziei Comisiei din iulie 2020 prin care a fost respinsă solicitarea de-a-l anunța în căutare pe Vladimir Plahotniuc, anunță PA.

Din aprilie 2024, Procuratura Anticorupție investighează o schemă de corupție prin care au fost afectate deciziile Comisiei Interpol de a bloca Notificări Roșii și anunțuri în căutare internațională, cunoscută publicului ca dosarul Interpol. Pe baza probelor și informației acumulate în acest dosar, dar și altor circumstanțe noi, în octombrie 2024, Procuratura Anticorupție a formulat o cerere către Interpol, solicitând revizuirea deciziei din iulie 2020.

Pe baza acestei cereri, Direcției pentru Cooperare Polițienească Internațională al Ministerului Afacerilor Interne (DCPI) – autoritatea centrală a R. Moldova pentru cooperare cu Interpol – a expediat un demers către Interpol pentru revizuirea deciziei de respingerea solicitării Republicii Moldova de anunțare în căutare internațională a lui Vladimir Plahotniuc.

La 25 noiembrie 2024, Comisia Interpol a acceptat cererea R. Moldova de a revizui și examina din nou cazul lui Vladimir Plahotniuc pe baza noilor circumstanțe.

„Ca urmare, persoana vizată și avocații săi vor avea oportunitatea să prezinte informație și argumente, dar și Republica Moldova va putea din nou argumenta de ce această cauză penală este una legală, corectă și în conformitate cu Constituția Interpol, precizează PA.

În octombrie 2019, la solicitarea Procuraturii Anticorupție, DCPI a solicitat anunțarea în căutare prin intermediul Interpol a lui Vladimir Plahotniuc, în privința căruia a fost emis un mandat de arest pentru infracțiunea de spălare de bani, în legătură cu rolul său în schema bancară care a avut loc în Republica Moldova în anii 2013-2015, prin care au fost scoși peste un miliard de dolari din sistemul bancar și eventual din bugetul statului, investigația denumită generic „Frauda Bancară”, în gestiunea Procuraturii Anticorupție.

În iulie 2020, Comisia Interpol a informat Republica Moldova că la solicitarea lui Vladimir Plahotniuc cauza respectivă a fost examinată de către Comisie și a fost adoptată decizia de a respinge solicitarea R. Moldova, fiind radiate din sistemul Interpol toate datele în privința lui Vladimir Plahotniuc. Solicitările suplimentare către Interpol din partea R. Moldova în privința lui Vladimir Plahotniuc, pe parcursul anilor 2021-2022, au rămas fără răspuns.