ULTIMA ORĂ Doi funcționari din Parlament și din Poliția de Frontieră, reținuți pentru trădare de patrie și complot împotriva R. Moldova. Detalii de la PCCOCS
Doi funcționari din Parlament și din Poliția de Frontieră, bănuiți de trădare de patrie și complot împotriva R. Moldova în comunicarea lor cu angajatul unei ambasade de la Chișinău, au fost reținuți de organele de drept, anunță Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).
Potrivit unor surse ale Ziarului de Gardă, descinderile l-au vizat pe șeful Direcției juridice a Parlamentului, Ion Creangă, pe un funcționar din Poliția de Frontieră și pe asistentul atașatului militar al Ambasadei Federației Ruse la Chișinău.
Faptele au avut loc începând cu anul 2023, potrivit Procuraturii. Astfel, unul din ei este bănuit de trădare de patrie, după ce ar fi cules și livrat angajatului ambasadei informații pentru a fi folosite împotriva intereselor R. Moldova.
„Cel de-al doilea funcționar este bănuit de complot împotriva Moldovei. Acesta a acționat în scopul obținerii unor beneficii personale. Astfel, funcționarul a menținut contactul cu angajatul ambasadei, în vederea culegerii și transmiterii către acesta a informațiilor pentru a fi folosite în dauna intereselor R. Moldova, precizează PCCOCS.
Urmare a acțiunilor procesual-penale, ambii funcționari au fost reținuți pentru 72 de ore, în scopul „continuării obiective a investigațiilor”, timp în care aceștia beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.