Detalii despre victimele accidentului din comuna Bahmut, în care a fost implicat un procuror
Copilul care a decedat în timpul accidentului produs vineri seara în comuna Bahmut avea trei luni. În același timp, o minoră de 4 ani a fost preluată de ambulanță în stare gravă. Informațiile au fost oferite pentru Ziarul de Gardă de către șefa Secției Comunicare și Protocol a Inspectoratului General de Poliție (IGP), Diana Fetco.
Printre persoanele decedate se mai numără mama fetiței, în vârstă de 38 de ani, un bărbat în vârstă de 30 de ani și o femeie în vârstă de 64 de ani. Fetița de 3 luni a decedat aflându-se în momentul impactului în brațele mamei.
Totodată, un bărbat de 63 de ani a suferit fractura membrelor inferioare și contuzia țesuturilor moi, iar o fetiță de 4 ani a fost preluată de ambulanță în stare gravă.
Accidentul s-a produs pe 20 octombrie seara, pe traseul R-1, în comuna Bahmut, raionul Călărași.
„La fața locului polițiștii au stabilit preliminar că o Skoda Fabia a accidentat o căruță. În rezultat, patru persoane, printre care și un copil, membrii unei familii, au decedat, iar altele două au fost preluate de salvare”, se menționează în comunicatul Poliției.
Dumitru Triboi, procurorul-șef al Procuraturii raionului Ungheni, este șoferul implicat în accident.
Acesta a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind însă negativ.