ULTIMĂ ORĂ CEC a respins solicitarea de înregistrare a Blocului Electoral Victorie-Pobeda, afiliat lui Șor, pentru participarea la scrutinul din toamnă
Comisia Electorală Centrală (CEC) a respins cererea de înregistrare a Blocului Electoral Victorie-Pobeda pentru participarea la referendumul republican constituțional și alegerile pentru funcția de Președinte al R. Moldova din 20 octombrie 2024. Unul dintre membrii CEC nu a susținut proiectul de dispozitiv prin care a fost refuzată înregistrarea blocului, în timp ce alți doi membri s-au abținut de la vot.
Decizia a fost luată în cadrul ședinței Comisiei Electorale Centrale din 7 august.
Motivul respingerii cererii Blocului Electoral Victorie-Pobeda este faptul că denumirea blocului se aseamănă cu denumirea unui partid deja înregistrat, și anume partidul Victorie – una din formațiunile care face parte din blocul electoral propriu-zis.
Totodată, CEC va sesiza Autoritatea Națională de Integritate (ANI) în vederea verificării unor membri ai blocului, care nu au depus declarația de avere. Anterior ZdG a scris că Alexandru Beschieru, președintele Partidului „Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei”, și Alexei Lungu, care conduce Partidul „Șansă”, nu și-au declarat averile.
Pe 3 august, CEC a examinat cererea privind înregistrarea Blocului Electoral Victorie-Pobeda pentru participare la referendumul republican constituțional din 20 octombrie 2024. Întrucât o cerere similară din partea acelorași solicitanți a fost depusă la 2 august 2024 pentru înregistrarea unui bloc electoralpentru alegerile prezidențiale, Comisia a conexat cererile într-o singură procedură administrativă.
La examinare, Comisia a constatat că materialele prezentate conțin anumite erori tehnice, iar solicitanții trebuie să răspundă unor întrebări de clarificare formulate în cadrul ședinței și să prezinte documente suplimentare până la 6 august 2024. În aceste condiții, în vederea elucidării tuturor aspectelor aferente procedurii, membrii CEC au decis examinarea pe data de 7 august a solicitării privind înregistrarea Blocului electoral.
Potrivit normelor legale, blocul electoral se constituie în baza unui acord între două sau mai multe partide politice înregistrate de Agenția Servicii Publice, până la data intrării în vigoare a actului de stabilire a datei alegerilor ori referendumului. Conform acordului de constituire, blocul este format de către Partidul Politic Partidul Renaștere, Partidul Politic Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei, Partidul Politic Șansă și Partidul Politic Victorie.
Blocurile electorale, pentru toate tipurile de alegeri, se înregistrează de către CEC. Anterior, s-a stabilit că documentele în vederea înregistrării blocurilor electorale pentru referendumul republican constituțional din octombrie se vor depune de către partidele politice la sediul Comisiei, în perioada 22 iulie – 14 septembrie 2024.