ULTIMA ORĂ Arest prelungit cu încă 30 de zile în privința președintelui Asociației FEA, Dorin Damir și șefului IP Bălți Valeriu Cojocaru
A fost prelungit arestul cu încă 30 de zile în privința președintelui Asociației FEA, Dorin Damir și șefului Inspectoratului de Poliție al municipiului Bălți, Valeriu Cojocaru. O decizie în acest sens a fost luată de Judecătoria Chișinău cu sediul în sectorul Ciocana, joi, 2 septembrie.
Pe 3 august, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana a dispus prelungirea arestului preventiv pentru încă 30 de zile atât pentru președintele Asociației FEA, Dorin Damir, cât și pentru șeful Inspectoratului de Poliție al municipiului Bălți, fost șef al Direcției Operațiuni Speciale nr. 5 Valeriu Cojocaru, dar și fostul șef al secției nr. 1 „K” a Direcției nr. 5, actual inspector al Poliției de Frontieră Ion Cojocaru.
Scopul măsurii solicitate constă în evitarea eschivării de la justiție și influențării martorilor, astfel încât să fie asigurată eficiența investigațiilor, susțin procurorii.
Ion Cojocaru, inspectorul din cadrul Poliției de Frontieră, care este cercetat în dosarul ce vizează activitatea angajaților fostei Direcții nr. 5 a MAI a fost eliberat din Penitenciarul nr. 13, printr-o ordonanță a procurorului.
Duminică, 1 august, fostul ministru al Apărării Alexandru Pînzari, reținut pe 31 iulie, în dosarul fostei Direcții nr. 5 a MAI, a primit 30 de zile de arest. Procurorii au depus demersul pentru prelungirea arestului preventiv în privința fostului șef al Inspectoratului General al Poliției (IGP) Alexandru Pînzari.
Fostul ministru al Apărării se află în arest la domiciliu pentru 30 de zile, în baza unei decizii a Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana care a fost luată pe 25 august.
Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS), Alexandru Pînzari este bănuit că ar fi comis anumite fapte infracționale în perioada în care era șef al Inspectoratului General al Poliției (IGP).
Pe 7 iulie, Dorin Damir, fostul șef al Direcției Operațiuni Speciale nr. 5 și actual șef al IP Balți Valeriu Cojocaru, dar și fostul șef al secției nr.1 „K” a Direcției nr. 5, actual inspector din cadrul Poliției de Frontieră Ion Cojocaru, au fost plasați în arest pentru 30 de zile, în dosarul ce vizează activitatea angajaților fostei Direcții nr. 5 a MAI.