UE propune achiziționarea și transportarea de gaze naturale în regiunea transnistreană până la 10 februarie. Ce va urma mai apoi?
Uniunea Europeană (UE) s-a angajat să finanțeze achiziționarea și transportul de gaze naturale către regiunea transnistreană, pentru a contribui la restabilirea alimentării cu energie electrică și termică a celor peste 350 000 de locuitori ai regiunii până la 10 februarie 2025. După 10 februarie însă, responsabilitatea revine Tiraspolului, comunică purtătorul de cuvânt al premierului, Daniel Vodă.
Potrivit lui Vodă, Guvernul, împreună cu Uniunea Europeană, va elabora un program complex de reziliență energetică pentru următorii 2 ani, care să intre în vigoare imediat după această dată. Acesta prevede investiții în infrastructura de producere și distribuție a energiei electrice și măsuri concrete pentru reducerea și echilibrarea tarifelor la energia electrică și gaz pentru toți cetățenii R. Moldova.
„Desigur, urmează discuții detaliate, tehnice, amănunțite, cu un regim care este opac și netransparent, dar ne dorim să aducem lumină în stânga Nistrului, fără a ceda din principiile noastre care ne unesc pe malul drept”, a scris Vodă pe rețelele de socializare.
Purtătorul de cuvânt al lui Recean a subliniat că „este limpede, atât pentru noi, cât și pentru ei, că „gazul gratis” nu mai există”, fapt confirmat, potrivit lui, chiar și de Ambasada Rusiei, care a recunoscut oficial acest fapt într-un răspuns transmis Chișinăului și confirmat aceste zile de Ministerul Afacerilor Externe al R. Moldova.
Prim-ministrul Dorin Recean a anunțat că Chișinăul va acorda regiunii transnistrene cele 3 milioane de metri cubi de gaze naturale pe care le-a cerut Tiraspolul. Comisia Europeană ar urma să achite cantitatea de gaze, dacă „cei din stânga Nistrului vor accepta”, a precizat premierul.
Mai mult, UE urmează să ofere un grant de 30 de milioane de euro. Banii sunt pentru primele zece zile ale lunii februarie, pentru ca Chișinăul să achiziționeze volumul necesar de gaze naturale pentru a produce la MGRES energie electrică pentru malul drept la costuri de dinainte de criză și să asigure și consumul de gaze și energie electrică al malului stâng al Nistrului.