Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Tudor Ulianovschi acuză presiuni de…

Tudor Ulianovschi acuză presiuni de la Guvern și Ministerul de Externe ca el să fie retras din cursa pentru șefia OMC și anunță că emigrează: „În curând vom deveni membri ai Diasporei noastre”

Foto: privesc.eu

Ex-ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, candidat la Șefia Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), a fost exclus din cursa mondială, unde a participat alături de alți șapte pretendenți din Arabia Saudită, Kenya, Nigeria, Egipt, Marea Britanie, Coreea de Sud și Mexic.

Ziarul de Gardă a discutat cu Tudor Ulianovschi și acesta a dezvăluit că în cadrul cursei pentru funcția de director general al OMC, 3 luni de campanie internațională, nu a avut suport din partea Guvernului Republicii Moldova, fapt ce a dus, în opinia acestuia, la interpretarea altor state că „un anumit candidat nu se bucură de susținere din partea propriei sale țări și, prin urmare, nu-l votează“.

„Regret că pe parcursul acestor 3 luni, șeful diplomației Republicii Moldova nu a reușit să discute în format lărgit cu conducerea de vârf a țării și să exprime argumentele celor care cunosc cu adevărat ce înseamnă diplomație multilatarală, inclusiv pentru a genera voința politică pentru a promova cu adevărat un candidat național – prin scrisori oficiale, note verbale, convorbiri telefonice și aranjamente bilaterale de sprijin reciproc. În lipsa acestora, celelalte state interpretează că un anumit candidat nu se bucură de susținere din partea propriei sale țări și, prin urmare, nu-l votează, ne-a declarat Tudor Ulianovschi.

Tudor Ulianovschi a menționat că în luna iunie curent a fost contactat de ministrul de Externe, Oleg Țulea, prin care i s-a comunicat să-și retragă imediat candidatura din concurs, la indicația premierului Ion Chicu. Totodată, acesta susține că a fost suspus presiunilor ori de căte ori își făcea apariția în circuitul mondial.

„Încă din luna iunie am fost contactat de către Ministrul de Externe care mi-a comunicat că prim-ministrul țării i-a indicat să fiu imediat retras din acest concurs de top mondial fără a oferi careva explicații. În acest sens, sunt într-un fel recunoscător MAEIE că nu s-au grăbit să îmi limiteze participarea în această competiție destul de dificilă încă din luna iulie, ocazie pentru care le mulțumesc. Eu mă așteptam că voi fi retras și eram presat la fiecare apariție a mea în circuitul Mondial, însă când am văzut că marele centrele de analiză politico-economică din lume mă cotează cu același punctaj ca și Ministra Comerțului Coreei de Sud și a fostei Ambasadoare a Kenyei la OMC, plasându-mă în top 3, am sperat că și diplomația Republicii Moldova își va reorienta acțiunile pentru o campanie în adevăratul sens al cuvântului.

Trebuie, totuși, să recunoaștem că nu poți desemna în acest concurs pe oricine, deoarece sunt niște pre-condiții pe care candidatul nominalizat sau care intenționează să se înscrie în cursă trebuie să le îndeplinească, plus că trebuie să posede foarte bine regulile și practicile comerțului și economiei mondiale. Faptul că am activat în calitate de ministru tehnocrat într-un anumit guvern nu ar trebui să fie un impediment pentru răzbunări sau frustrări personale.

Înțeleg că diplomația Republicii Moldova a fost limitată în acțiuni, dar cel puțin puteau să răspundă adecvat și să accepte sprijinul bilateral propus de către alte state pentru instituționalizarea unor aranjamente regionale”, a mai adăugat Ulianovschi.

Reprezentanții Ministerului de Externe a făcut niște precizări de presă.

„Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a oferit această platformă domnului Tudor Ulianovschi înaintând candidatura acestuia la funcția de Director al OMC, fiind o oportunitate care în mod cert a oferit vizibilitate țării noastre pe plan extern.

La moment, MAEIE se concentrează pe etapele ulterioare de identificare a viitorului Director al Organizației Mondiale a Comerțului, o structură internațională importantă pentru Republica Moldova și comerțul mondial, în cadrul căreia urmează să fie găsite soluții practice de redresare economică în perioadă pandemică, în corespundere cu interesele țării noastre” se spune în comunicat.

Potrivit unor informații, Tudor Ulianovschi va părăsi Republica Moldova și se va muta cu traiul peste ocean, fapt confirmat de el însuși. Totuși, fostul ministru de Externe nu exclude că ar putea reveni în sfera guvernamentală sau cea politică.

„Niciodată nu am crezut că voi părăsi Republica Moldova, dar după atâția ani de funcționar public vreau să mă retrag în sectorul privat internațional. Activez în calitate de cicepreședinte al unei companii multinaționale în domeniul energiei regenerabile cu sediul în Canada. Prin urmare, abia aștept să imi iau alături și familia mea căci noi ani de zile ne-am împărțit viața de cuplu la distanță fiind ambii diplomați de carieră. În curând vom deveni membri ai Diasporei noastre de peste hotare și vom contribui în continuare împreună la o promovare bună a imaginii țării peste hotarele ei. Nu exclud ideea revenirii în sfera guvernamentală sau cea politică, dar probabil, ceva mai târziu, când o nouă generație va putea contribui cu adevărat la modernizarea și dezvoltarea nivelului de trai al cetățenilor noștri”, punctat Ulianovschi.

Tudor Ulianovschi deținut anterior funcția de Ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, Ambasador al Republicii Moldova în Elveția, Reprezentant Permanent al Republicii Moldova pe lângă Oficiul ONU și OMC, Insărcinat cu afaceri în Qatar și Consilier în cadrul Ambasadei Republicii Moldova în Statele Unite ale Amercii. 

Pe perioada exercitării mandatului de Ambasador la Geneva, diplomatul moldovean a deținut mai multe președinții din cadrul unor structuri internaționale ale ONU și OMC, iar actualmente este Prim-vicepreședinte al uneia dintre cele mai mari companii multinaționale din Canada în domeniul energiei regenerabile.

Marți, 16 iunie, R. Moldova, l-a înaintat pe fostul ministru de Externe în Guvernul Filip, Tudor Ulianovschi, pentru funcția de director general al Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), pentru a-l succeda pe actualul director general, Roberto Azevêdo, care a anunțat că va renunța la această funcție la 31 august 2020. Iar astăzi, 18 septembrie, Ulianovschi a fost exclus din cursă după ce nu a acumulat punctajul necesar pentru a trecea la cea de-a doua rundă a concursului.

Potrivit Reuters, cei trei candidați eliminați din competiția pentru șefia Organizației Mondiale a Comerțului sunt mexicanul Jesus Seade, egipteanul Hamid Mamdouh și moldoveanul Tudor Ulianovschi.

OMC va anunța astăzi care sunt cinci dintre cei opt candidați ce vor trece la o a doua rundă de votare între membri pentru a alege următorul director general al organismului comercial global.

Surca citată mai menționează că pretendenții din Marea Britanie, Coreea de Sud, Kenya, Nigeria și Arabia Saudită vor continua să lupte în cursă.