Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Trei bărbați și-au aflat sentința…

Trei bărbați și-au aflat sentința pentru violul unui copil de 15 ani

Imagine-simbol. Foto: Getty Images

Trei bărbați în vârstă de 32, 28 și, respectiv, 24 de ani, originari din sudul țării, au fost găsiți vinovați de violul unei minore de 15 ani. Potrivit unui comunicat al Procuraturii Generale, inculpații a primit pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 13, 9 și, respectiv, 6 ani.  

În cadrul urmăririi penale şi cercetărilor judecătorești s-a stabilit că, la sfârșitul lunii aprilie 2019, unul din inculpați, aplicând în privința victimei în vârstă de 15 ani violență fizică și psihică, a ademenit-o în domiciliul său. Ulterior, toți cei trei bărbați au violat minora. 

„Astfel, unul din inculpați a fost condamnat la închisoare pe un termen de 13 ani. Al doilea – la 9 ani de închisoare. Al treilea inculpat, minor la data săvârșirii infracțiunii, a fost condamnat la 6 ani de închisoare”, se arată în comunicatul Procuraturii Generale.

Cei trei inculpați au pledat nevinovați.

Sentința nu este definitivă, aceasta fiind cu drept de atac în ordine de apel la Curtea de Apel Sud în termen de 15 zile.

ZdG a relatat recent despre istoria unui alt viol și a încercat să afle cum nimeni nu a observat că o adolescentă a fost agresată un an de zile de către tatăl său vitreg.