Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Tot mai mulți moldoveni din…

Tot mai mulți moldoveni din Rusia se întorc organizat în R. Moldova înainte de turul doi al alegerilor prezidențiale?

Foto: border.gov.md

Mai multe autocare cu cetățeni moldoveni care se întorceau din Federația Rusă au trecut frontiera în noaptea de 1 spre 2 noiembrie. „Potrivit Inspectoratului General de Poliție (IGP), care a comunicat cu ANTA și Poliția de Frontieră, a fost raportat un flux majorat de transport cu numere străine, care aduc cetățenii din Federația Rusă, ce aterizează inițial pe aeroportul din Istanbul” relatează TV8.

TV8 scrie că, potrivit Poliției, „toți acești transportatori sunt fără careva acte permisive sau contracte de prestări de serviciu în acest scop”, și că se constată a fi „o formă de transportare organizată într-un anumit interes”.

Totodată, Poliția a mai precizat pentru TV8 că este vorba de câteva autocare care au intrat în țară, „ nu unul sau două”, iar responsabilii de la IGP au menționat că, pe lângă faptul că este o transportare organizată, „trebuie să fim atenți că această transportare organizată se realizează pe teritoriul altor state”. Mai mult, poliția susține că acești cetățeni ajungând la frontieră oricum vor intra pe teritoriul țării, pentru că sunt cetățenii țării noastre, a scris TV8.

Într-un articol, IPN a precizat că în trei autobuze care au trecut vama, se aflau aproximativ 150 de persoane, care au călătorit gratuit cu avionul de la Moscova la Istanbul, iar de acolo și-au continuat drumul cu autocarul. Totodată, în orașul Istanbul din Turcia, pasagerii aduși gratuit cu avionul din Federația Rusă au fost întâmpinați de trei autobuze cu numere moldovenești, care s-au îndreptat spre Bulgaria. Acolo, pasagerii au fost transferați în alte trei autobuze, aparținând unei companii bulgare, cu care au ajuns la punctul de trecere a frontierei Cahul-Oancea, potrivit TV8.

În urma discuțiilor cu pasagerii, angajații de la vamă ar fi stabilit că aceștia nu au plătit nici pentru zbor, nici pentru călătoria cu autocarul. Conform informațiilor TV8, în Federația Rusă li s-ar fi comunicat că transportul este organizat gratuit pentru cetățenii care vor să se întoarcă acasă pentru a participa la al doilea tur al alegerilor prezidențiale din 3 noiembrie.

Totodată, Poliția de Frontieră a scris într-un comunicat că în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 56 859 traversări, un număr mai mare fiind consemnat pe sensul de intrare în R. Moldova – 29 600 traversări persoane, în ultimele 24 de ore.