Tiraspol: „O dronă a atacat o unitate militară din Rîbnița”. Reacția Guvernului R. Moldova și a Ucrainei
Așa-zisele autorități de la Tiraspol anunță că o dronă kamikaze a lovit vineri, 5 aprilie, un radar din unitatea lor militară, potrivit presei locale. Biroul politici de reintegrare de la Chișinău a menționat că „această informație necesită o verificare minuțioasă, iar șirul provocărilor din regiune menite să semene panică și tensiune, continuă.”
Potrivit așa-ziselor autorități de la Tiraspol, vineri, la ora 14:35, o dronă kamikaze a atacat o unitate militară a așa-numitului Minister al Apărării în raionul Rîbnița, la șase kilometri de granița cu Ucraina.
„Ținta a fost o stație radar, care a suferit pagube minore, nu s-au înregistrat victime”, precizează presa locală.
Autoritățile de la Chișinău au comunicat că elucidarea circumstanțelor și investigații calificate pot fi efectuate doar de către organele de drept abilitate prin lege, care, însă, nu au acces în perimetrul vizat.
„După cum s-a menționat anterior, șirul provocărilor din regiune menite să semene panică și tensiune continuă, inclusiv pentru a atrage atenția asupra regiunii”, notează Biroul politici pentru reintegrare.
Biroul politici pentru reintegrare invită cetățenii la calm și îi îndeamnă să se informeze din sursele oficiale ale autorităților publice competente.
Deocamdată, oficialii ucraineni nu au venit cu o reacție, dar anunță ca la fața locului se fac cercetări.
În martie, regiunea transnistreană a revendicat deja o lovitură pe teritoriul unei unități militare din Tiraspol. Atunci ar fi avut loc acolo un incendiu, în urma căruia un elicopter a ars.
Biroul pentru politici de reintegrare a declarat că nu a fost efectuată nicio lovitură asupra unității militare din regiune și că echipamentul militar presupus a fi distrus în urma atacului cu drone kamikaze nu mai era de fapt în funcțiune de mai mulți ani.
Între timp, Centrul ucrainean pentru combaterea dezinformării a calificat incidentul din Transnistria drept o provocare rusă. Acest lucru a fost explicat prin dorința Kremlinului de a panica informațional situația din regiune.