Tinerii specialiști din domeniul medical și farmaceutic își vor primi indemnizația printr-o singură tranșă
Guvernul a aprobat astăzi, 15 martie, modificări la hotărârea cu privire la acordarea facilităților tinerilor specialiști cu studii medicale și farmaceutice. Astfel, angajaților instituțiilor medico-sanitare publice raionale, din sate sau comune li se vor achita indemnizațiile unice integral, printr-o singură tranșă.
După șase luni de activitate, medicii și farmaciștii vor primi integral indemnizația de 120 de mii de lei, iar asistenții medicali, moașele, asistenții farmaciști, tehnicienii dentari, asistenții medicali în diagnostic de laborator – indemnizația de 96 de mii de lei, se arată într–un comunicat al Ministerului Sănătății.
Până acum, indemnizațiile erau debursate în trei rate. Motivul modificărilor ar fi faptul că asemenea condiții nu erau motivante pentru tineri, odată ce „acestea, de cele mai multe ori, nu acoperă cheltuielile de deplasare, cazare și alte necesități”, au mai menționat cei de la minister.
Într-un mesaj pe pagina sa de Facebook, ministra sănătății Ala Nemerenco a venit cu un îndemn pentru tinerii specialiști de a se angaja mai activ în domeniu, făcând referire la deficitul de cadre:
„Avem nevoie de voi, dragi tineri specialiști pentru a capacita instituțiile medicale din țară. Cel mai important, acolo vă așteaptă oamenii acestei țări. Ministerul Sănătății își aduce zilnic aportul să imbunătățească infrastructura, să asigure regiunile cu echipamente moderne, dar Dvs sunteți cei mai importanți în acest efort de schimbare a sistemului. Vă îndemn pe toți tinerii – să ne iubim țara, oamenii ei, poporul nostru. Ei suntem noi.”, a punctat Nemerenco.
Pe 7 decembrie 2022, Guvernul a aprobat proiectul de lege pentru modificarea Articolului 11 din Legea ocrotirii sănătății, iar facilitățile vor fi aplicate odată cu intrarea în vigoare a hotărârii adoptate astăzi.