Principală  —  Ştiri  —  Diverse   —   TikTok-ul ar putea fi interzis…

TikTok-ul ar putea fi interzis în SUA, dacă aplicația nu va fi vândută până la mijlocul lunii ianuarie

Foto: Jakub Porzycki/ NurPhoto/ Getty Images

Curtea de Apel din Districtul Columbia a analizat contestațiile depuse de reprezentanții companiei chineze și utilizatorii platformei împotriva legii care obligă ByteDance să vândă TikTok în SUA. Judecătorii au ajuns la concluzia că legea este constituțională. 

Astfel, ByteDance trebuie să transfere proprietatea asupra TikTok până pe 19 ianuarie, în caz contrar aplicația va fi interzisă în SUA. Președintele Joe Biden, care a aprobat legislația în aprilie, poate acorda o prelungire de până la 90 de zile, dacă ByteDance dovedește că a făcut progrese semnificative în găsirea unui cumpărător, scrie biziday.ro

Decizia de a interzice TikTok înseamnă că aceasta nu va mai putea fi descărcată din magazinele de aplicații sau accesată pe web. Totuși, hotărârea Curții Federale din Districtul Columbia poate fi atacată la Curtea Supremă.

Departamentul de Justiție a argumentat că, aflată sub proprietatea Chinei, aplicația TikTok reprezintă o amenințare serioasă pentru securitatea națională din cauză că aceasta are acces la numeroase date personale ale americanilor. Autoritățile americane au avertizat că autoritățile chineze pot folosi în scopuri proprii informațiile pe care americanii le furnizează folosind TikTok.

TikTok și ByteDance susțin că decizia este neconstituțională și încalcă dreptul americanilor la libertatea de exprimare. Între timp, președintele ales Donald Trump, care a încercat fără succes să interzică TikTok în timpul primului său mandat din 2020, a declarat înainte de alegerile din noiembrie că nu va permite interzicerea TikTok, care este folosit de 170 de milioane de americani.