Termoelectrica și CET-Nord au depus cereri privind majorarea tarifelor la energia termică
Termoelectrica și CET-Nord au depus cereri privind majorarea tarifelor la energia termică, la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE). Locuitorii din Chișinău și Bălți ar putea plăti mai mult pentru căldură.
Astfel, pentru chișinăuienii deserviți de Termoelectrica, o gigacalorie ar putea costa 2.564 lei (fără TVA), cu 740 de lei mai mult.
CET-Nord care deservește municipiul Bălți, solicită un 2.612 lei/gigacalorie (fără TVA), mai mult cu 793 de lei. Unul din argumentele celor două întreprinderi ține de majorare tarifelor la gazele naturale.
Anterior, directorul ANRE, Alexei Taran, a sugerat că majorarea tarifului la gaz va aduce și scumpiri la căldură, scrie TV8.
„Combustibilul principal utilizat la producerea energiei termice sunt gazele naturale. Efectiv, pe lanț, vor fi atrase și întreprinderile în sectorul termoenergetic în efectuarea calculelor. Pe parcursul 2024, au fost acumulate devieri pozitive. Cert este că da, prețul la gaze influențează”, a spus Taran.
Ultima dată, tarifele la energia termică au fost modificate în iulie 2024 la Termoelectrica și în septembrie la CET Nord. În prezent, consumatorii Termoelectrica plătesc 1.824 de lei pentru o gigacalorie (fără TVA), iar cei de la CET Nord – 1/819 lei.