Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Termenul maxim de deținere în…

Termenul maxim de deținere în arest preventiv a persoanei în vederea extrădării va fi majorat

Foto: shutterstock

Termenul maxim de deținere în arest preventiv a persoanei în vederea extrădării va fi majorat de la 180 de zile la 12 luni. Potrivit unui comunicat al legislativului, un proiect de lege care prevede acest lucru a fost votat în a doua lectură de 71 de deputați.

În prezent, termenele de deținere în arest a persoanelor în vederea extrădării și termenele prevăzute pentru emiterea unei decizii irevocabile privind cererile de azil nu corespund. Din această cauză, este imposibil să se asigure deținerea persoanei extrădabile în arest până la predarea către statul solicitant, iar infractorii profită de acest lucru. Astfel, s-a decis majorarea termenului maxim de deținere în arest preventiv a persoanei în vederea extrădării. 

De asemenea, Legea privind azilul în R. Moldova va fi completată cu o nouă categorie de cereri care trebuie examinate în procedură rapidă – cererile persoanelor în privința cărora a fost inițiată procedura de extrădare. În așa fel, se va reduce termenul de examinare a cererilor de azil depuse de aceste persoane.

La fel, vor fi modificate termenele de examinare și a căilor de atac aplicabil hotărârilor emise de instanțele judecătorești privind contestațiile împotriva deciziilor Inspectoratului General pentru Migrație. Respectiv, decizia de respingere a cererii de azil va putea fi atacată pe calea contenciosului administrativ, fără procedură prealabilă, în termen de cinci zile lucrătoare de la data comunicării. Hotărârea instanței de judecată privind menținerea sau anularea deciziei de respingere a cererii de azil va putea fi atacată la Curtea de Apel, iar hotărârea Curții de Apel nu va putea fi supusă niciunei căi de atac, fiind irevocabilă. Vor fi modificate doar termenele care vizează cererile de azil examinate de Inspectoratul General pentru Migrație în procedură rapidă.

Modificările legislative vor intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.