Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Svetlana Tihanovskaya a ținut un…

Svetlana Tihanovskaya a ținut un discurs în Parlamentul European: În Belarus are loc o revoluție pașnică

Candidata unică a opoziției din Belarus, Svetlana Tihanovskaya a ținut un discurs în Parlamentul European legat de situația din țara sa. Refugiată de nevoie a doua zi după alegeri, Tihanovskaya le-a vorbit deputaților europeni despre falisficările din timpul scrutinului, violențele și atacurile forțelor de ordine asupra protestatarilor și dialogul cu puterea, transmite Euroradio.fm.

Svetlana Tihanovskaya și-a început discursul cu mai multe detalii despre reținerile și maltratarea tinerilor care au protestat în primele zile după alegeri. „Puterea se ține de acea tactică a impunerii fricii, terorii și amenințării. Cel puțin 6 persoane au fost ucise, iar alte zeci au dispărut. Toate aceastea au loc în centrul Europei”, a declarat Tihanovskaya.

Una din liderii opoziției belaruse a menționat că alegerile s-au desfășurat fără prezența unei misiuni de observatori ai OSCE, iar rezultatele acestora nu sunt recunoscute nici de belaruși, nici de opinia publică internațională.

„Nu mai suntem opozție, dar suntem majoritatea. În Belarus are loc o revoluție pașnică. Nu este nici pro-rusă, nici anti-rusă, nici anti-europeană, nici pro-europeană. Este o revoluție democratică, o dorință a națiunii de a-și alege liber liderul și să-și decidă singură soarta. Revoluția din Belarus nu este o revoluție dură, dar o luptă pașnică pentru libertate, demnitate și autodeterminare. Eu cer ca toate țările lumii să respecte dreptul nostru la autodeterminare, să respecte suveranitatea și integritatea teritorială a Belarusului”, a mai spus lidera opoziției din Belarus.

La final, Svetlana Tihanovskaya a vorbit despre necesitatea unui dialog cu puterea și tranziția pașnică a acesteia.

„Iată de ce am cerut crearea acestui Comitet de Coordonare a opoziției. Din păcate, puterea a ales să răspundă prin amenințarea membrilor acestuia. La audieri a fost chemată până și laureata Premiului Nobel pentru literatură, Svetlana Aleksievici. Noi cerem să fie respectate drepturile noastre, să fie eliberați deținuții politici și oprită violența. Belarușii merită ceva mai bun. Europa merită ceva mai bun”, a încheiat Tihanosvakaya.