SURSE Tentativă de asasinat eșuată sau provocare? Șoltoianu a alertat poliția și susține că cineva ar fi împușcat în direcția sa

Puțin dupǎ miezul nopții, polițiștii de la Botanica au fost sesizați, prin apel la 112, de un bǎrbat, care a comunicat că o persoană necunoscută de gen masculin a efectuat o împușcătură în direcția sa, după care a fugit. Incidentul s-a produs în fața locuinței solicitantului.
Sursele ZdG afirmă că persoana vizată este fostul sportiv Ion Șoltoianu, vizat anterior în mai multe dosare penale și condamnat pentru omor.
Poliția anunță că bărbatul (Ion Șoltoianu, n.r.) nu a fost rǎnit și că a fost creat un grup de investigații, care, la moment, examinează mai multe versiuni. „Sunt analizate și imaginile de pe camerele video din apropiere, pentru stabilirea exactă a circumstanțelor”, anunță Poliția R. Moldova.
ZdG a scris anterior despre trecutul criminal al lui Șoltoianu.
În 2013, fostul sportiv Ion Șoltoianu a fost condamnat la 12 de ani de închisoare pentru omor, păstrare ilegală de arme şi şantaj. Instanța a constatat că în 2011, aflat la terasa unui restaurant din centrul Chişinăului, Şoltoianu l-a împuşcat mortal pe fostul poliţist şi om de afaceri Ion Stratulat. Sportivul a fugit imediat de la locul crimei.
Acesta a fost eliberat în 2019, după ce a obținut o hotărâre de judecată prin care „condițiile inumane și degradante” în care a fost deținut au fost compensate prin reducerea termenului de pedeapsă.
În martie 2022, Șoltoianu a agresat fizic un bărbat din sectorul Botanica din Chișinău, care-și plimba câinele. Acesta s-a ales cu o amendă de 1500 de lei pentru fapta sa.
În aprilie 2023, Ion Șoltoianu a fost reținut de oamenii legii. Acesta ar fi pretins, prin șantaj, peste cinci milioane de lei de la un fost coleg deținut.