Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   SUA pregătesc sancțiuni împotriva unei…

SUA pregătesc sancțiuni împotriva unei companii petroliere din Serbia, la care Rusia are pachet majoritar

Sursa: The Moscow Times

Statele Unite pregătesc sancțiuni împotriva unei companii petroliere din Serbia (NIS), deoarece este controlată de Rusia, a declarat președintele sârb Aleksandr Vucic. El a precizat că 50% din NIS aparțin Gazprom Neft, încă 6,15% Gazprom și doar 29,87% statului sârb.

Potrivit lui Vucic, restricțiile pot fi evitate prin reducerea cotei Rusiei, astfel încât aceasta să controleze mai puțin de jumătate din companie, dar acest lucru va crea dificultăți „politice” și de altă natură în relațiile cu Moscova. În acest sens, el a anunțat negocieri cu Statele Unite și alte părți interesate pentru a găsi un compromis în această problemă, scrie The Moscow Times.

„Mâine vom începe negocierile cu americanii, cu rușii și cu toți ceilalți”, a spus președintele Serbiei.

Sursa citată scrie că NIS este cea mai mare companie energetică din Serbia, angajată în explorarea, producția și rafinarea petrolului și gazelor naturale. În plus, NIS deține rafinăria Pancevo de lângă Belgrad și o rețea de peste 400 de benzinării. Pe parcursul celor nouă luni din 2024, compania a procesat 2,5 milioane de tone de petrol, profitul său net s-a ridicat la 74 de milioane de dolari.

Ministrul sârb al Energiei, Dubravka Djedovic, a subliniat că sancțiunile împotriva NIS ar putea provoca un colaps, deoarece Bulgaria ar interzice atunci tranzitul gazului rusesc către Serbia. În plus, operatorul croat de conducte petroliere din Marea Adriatică JANAF ar putea înceta furnizarea de țiței de la terminalul său, care aprovizionează rafinăria Pancevo, în urma introducerii restricțiilor asupra petrolului rusesc.