Principală  —  Ştiri  —  Social   —   „Pentru toți participanții la trafic…

„Pentru toți participanții la trafic există acest moment de încredere exagerată, fie că va reuși să treacă strada, fie să realizeze manevra la timp, pentru șoferi”. Ziua Mondială de Comemorare a Victimelor Accidentelor de Circulaţie

Săptămânal, în R. Moldova, circa cinci persoane decedează, iar altele 54 sunt traumatizate în urma accidentelor rutiere. Din anul 2005, în a treia duminică a lunii noiembrie, este marcată Ziua mondială de comemorare a victimelor accidentelor de circulaţie.

Această zi este destinată comemorării milioanelor de oameni uciși și răniți pe șoselele lumii, susținerii morale a familiilor și prietenilor acestora și avertizării populației asupra acestei probleme sociale grave, la consecințele și costurile asociate ei, precum și la măsurile preventive.

Tema propusă pentru 2022 este „Remember. Support. Act” („Aminteşte-ţi. Susţine. Acţionează”, n.r.). Printre obiectivele principale ale acestei Zile se numără „oferirea unei platforme virtuale pentru victimele traficului rutier şi familiilor acestora” și „îmbunătățirea reacţiei legale în general banale în cazul deceselor sau vătămărilor în urma accidentelor rutiere din culpă”.

Comemorarea victimelor accidentelor rutiere în anul 2022 pune în centrul atenției justiția pentru victime

Conform site-ului oficial destinat Zilei mondiale în cauză, „aplicarea legii rutiere, investigarea amănunțită după un accident pentru a afla dacă o infracțiune a fost comisă, urmărirea penală acolo unde este cazul și compensarea civilă” fac parte din sistemul de justiție și joacă un rol important în soluționarea acestui fenomen.

Datele Biroului Național de Statistică (BNS) al R. Moldova arată că, în ultimii cinci ani, în mediu decedează 270 de persoane în urma accidentelor rutiere, iar peste 2850 de participanți la trafic suferă de traume cauzate de accidentele de circulație.


Pavel Apostol, șeful Secției evidență și analiză accidente rutiere a Direcției poliție de patrulare a Inspectoratul Național de Securitate Publică (INSP), menționează că respectarea de către participanții la trafic a tuturor regulilor de circulație este regula numărul unu în prevenirea și scăderea incidentelor.

Nu este specific doar R. Moldova acest fenomen. Pentru toți participanții la trafic există acest moment de încredere exagerată, fie că va reuși să treacă strada, fie să realizeze manevra la timp, pentru șoferi. În plus, de multe ori, oamenii sunt conștienți în privința riscurilor nerespectării regulilor de circulație și a accidentelor rutiere, dar gândesc că asta nu se poate întâmpla cu ei personal”, spune Pavel Apostol.

Șeful Secției evidență și analiză accidente rutiere a Direcției poliție de patrulare susține că atât pietonii, cât și șoferii trebuie să întreprindă măsuri de precauție atunci când se află în trafic.

În contextul perioadei sezonului rece, atunci când vizibilitatea este scăzută, este specific pentru pietonii din țara noastră să nu aibă elemente reflectorizante pe haine sau o lanternă pentru a fi observați de șoferi. Așa cum șoferul are nevoie de timp pentru a reacționa, este important ca pietonii să fie foarte vigilenți în apropierea pistelor de trecere. Evident, șoferii de asemenea trebuie să reducă viteza în trafic”, spune angajatul INSP.

Pavel Apostol, șeful Secției evidență și analiză accidente rutiere a Direcției poliție de patrulare. Sursa foto: Agora.md

Pavel Apostol, susține că responsabilitatea prevenirii accidentelor cade și de partea autorităților. „Un rol foarte important în prevenirea și reducerea accidentelor îl joacă infrastructura rutieră: amenajarea corectă a pistelor de trecere, a iluminatului stradal etc. De la an la an observăm o dinamică pozitivă de reducere a cazurilor de accidentare în trafic. Activitatea echipelor noastre de patrulare, care sunt amplasate în locații cu o probabilitate sporită de accidente ajută la creșterea atenției participanților la trafic și scăderea cazurilor de accidentare”, afirmă șeful Secției evidență și analiză accidente rutiere.

Pentru următoarele zile sunt planificate o serie de activități menite sensibilizării societății privind acest fenomen larg-răspândit, atât la nivel național, cât și global.

Noi avem mai multe activități planificate în contextul Zilei mondiale de comemorare a victimelor accidentelor de circulaţie. Una dintre ele deja a avut loc. La data de 17 noiembrie am întreprins o vizită studenților de la facultatea de arhitectură și urbanism, cu care am discutat despre importanța unei infrastructuri bine-executate pentru evitarea accidentelor în traficul rutier. În ziua de miercuri, 23 noiembrie, împreună cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițeanu”, vom lansa o campanie de informare la acest subiect”, spune Pavel Apostol.

Conform datelor oferite de BNS, în primele 9 luni ale anului curent, în R. Moldova au decedat 142 de persoane, dintre care nouă copii, iar altele 1906 au fost traumatizate, 129 dintre aceștia fiind copii.