Ziua Mondială de Combatere HIV SIDA. Ce arată datele statistice în R. Moldova dar și în lume
În 2019, la nivel mondial trăiau cu HIV 38 de milioane de persoane, inclusiv 36,2 milioane adulți și 1,8 milioane copii, arată datele Programului Comun al Națiunilor Unite privind HIV/SIDA. Cazurile noi de infecție cu HIV s-au redus de la 2,7 milioane în 2000 la 1,7 milioane în 2019, iar decesele determinate de SIDA – de la 1,4 milioane la 690 mii, respectiv. Totodată, au accesat tratamentul antiretroviral 25,3 milioane de persoane care trăiau cu HIV, comparativ cu 7,7 milioane în 2010.
În R. Moldova, infecția cu HIV este sub supraveghere și monitorizare permanentă și se menține la nivelul epidemiei concentrate în rândul populațiilor cheie – persoane utilizatoare de droguri injectabile, lucrători sexuali și bărbați care întrețin relații sexuale cu bărbați. La 01.01.2020, au fost înregistrate 13706 cazuri de infecție cu HIV, din 14589 estimate. Incidenta infecției cu HIV la 100 mii populație în a. 2019 а constituit 22,99 cazuri (a. 2018 – 22,51), inclusiv în teritoriile din dreapta Nistrului 19,79 cazuri (a.2018-19,16) și în teritoriile de Est – 47,32 cazuri (a. 2018 – 47,81).
Conform datelor de laborator, în perioada 1 ianuarie – 31 octombrie 2020 au fost confirmate 568 cazuri noi de infecție cu HIV, inclusiv 120 în teritoriile de Est.
Majoritatea persoanelor cu infecţia HIV sunt tinere, de vârstă reproductivă, sexual active. Predomină calea de transmitere heterosexuală.
Republica Moldova a aderat la agenda ONU și s-a angajat de a pune capăt epidemiei de SIDA până în 2030 în cadrul Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă și face parte din Declarația de la Dublin și Strategia Globală a OMS pentru sectorul sănătății.
Răspunsul Guvernului în controlul acestei infecții este asumat prin realizarea Programului Naţional de prevenire şi control al infecţiei HIV/SIDA şi ITS pentru anii 2016-2020, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1164 din 22.10.2016, având ca scop: minimizarea consecințelor epidemiei HIV şi infecţiilor cu transmitere sexuală prin reducerea transmiterii, în special în populaţiile cheie, precum şi a mortalităţii asociate cu SIDA. Cu efortul comun al partenerilor din sectorul guvernamental, societății civile și agențiilor internaționale a fost elaborat proiectul Programului Naţional de prevenire şi control al infecţiei HIV/SIDA şi ITS pentru anii 2021-2025.
Dateke au fost prezentate de Agenția Națională în Sănătate Publică(ANSP), pe 1 Decembrie 2020, când este marcată Ziua Mondială de combatere SIDA cu sloganul „E în puterea ta să oprești epidemia HIV!”, în cadrul campaniei sociale „Nedetectabil = Netransmisibil”, cu desfășurarea activităților de informare a populației despre problema HIV/SIDA, promovarea testării în scopul cunoașterii statutului HIV, toleranței față de persoanele HIV-pozitive, mobilizarea și implicarea comunităților în răspunsul la infecția cu HIV.
Acțiunile organizate și desfășurate în cadrul Zilei Mondiale de Combatere SIDA – Unu Decembrie sunt orientate în:
- Promovarea testării la HIV, atât în rândul populației generale, cât și în grupurile-cheie prin: promovarea materialelor informaționale privind testarea la HIV, în cadrul instituțiilor specializate, în transportul public, în rețelele de socializare și alte platforme media; promovarea aplicației mobile „HIV TEST” (știri, postări în rețelele de socializare); organizarea training-urilor pentru tineri cu scopul promovării testării la HIV; organizarea testării rapide la HIV, inclusiv prin intermediul punctelor mobile de testare; promovarea autotestării, cu teste rapide în bază de salivă, în rândul grupurilor-țintă.
- Scăderea nivelului de discriminare a persoanelor care trăiesc cu HIV și alte grupuri-cheie vulnerabile la HIV. Acestea vor include: promovarea non-discriminării și atitudinii tolerante față de persoanele care trăiesc cu HIV și alte grupuri-cheie, vulnerabile la HIV, distribuirea materialelor informaționale în cadrul instituțiilor specializate, în transportul public, în rețelele de socializare și alte platforme media; organizarea ședințelor/întâlnirilor cu abordarea subiectelor non-discriminării, inclusiv cu participarea reprezentațiilor comunităților afectate de HIV; publicarea istoriilor de viață (de succes) pe rețelele de socializare și alte platforme media; desfășurarea concursurilor tematice cu istorii de viață, HIV și comunitatea, HIV și societatea.
- Asigurarea unei finanțări sustenabile a complexului de servicii, drept măsuri de răspuns la epidemia HIV cu organizarea dialogului la nivel național și local privind asigurarea finanțării sustenabile a măsurilor de răspuns la HIV.
- Creșterea eficacității interacțiunilor multidisciplinare la nivel național și local cu organizarea ședințelor de lucru privind planificarea acțiunilor comune cu societatea civilă pentru anul 2021.