Zile libere plătite pentru fiecare doză de vaccinare: tot ce trebuie să știe salariatul și angajatorul
Angajații care se vaccinează împotriva COVID-19, potrivit unei Hotărâri de Guvern din 3 noiembrie 2021, beneficiază de două zile libere. Este vorba despre ziua vaccinării și ziua imediat următoare, pentru fiecare doză de vaccin efectuată.
- Pentru a solicita zile libere, salariatul depune către angajator o cerere de solicitare a zilelor libere pentru vaccinare. Ulterior, salariatul va prezenta certificatul de vaccinare.
- La rândul său, angajatorul, până la data de 25 a lunii imediat următoare lunii în care au fost acordate zilele libere, prezintă, prin intermediul Ghișeului unic de raportare electronică – raportare.gov.md, solicitarea acordării din bugetul de stat a compensației.
Ministerul Muncii și Protecției Sociale oferă răspunsuri la toate întrebările referitor la implementarea acestei măsuri de sprijin pentru angajatori și salariați în perioada pandemiei COVID-19.
Zilele libere se acordă în baza cererii angajatului sau doar în baza certificatului de vaccinare prezentat angajatorului?
Dat fiind faptul că vaccinarea în Republica Moldova nu are caracter obligatoriu ci de recomandare, zilele libere se acordă la cererea salariatului. Pentru a solicita zile libere, salariatul depune angajatorului o cerere de solicitare a zilelor libere pentru vaccinare. Ulterior, salariatul va prezenta și certificatul de vaccinare. Totodată, în baza interconexiunii cu Registrul Electronic Național al vaccinelor, în mod automat va fi verificat faptul vaccinării persoanei.
Care sunt zilele libere acordate de angajator pentru fiecare doză de vaccin? Se acordă zi liberă din ziua vaccinării sau începând cu ziua imediat următoare?
În scopul prevenirii evenimentelor adverse post–imunizare, zilele libere se acordă salariaților în ziua vaccinării și ziua imediat următoare, pentru fiecare doză de vaccin efectuată.
Compensația se acordă angajatorului sau angajatului?
Compensarea salariului achitat de către angajator salariatului pentru zilele libere de vaccinare se compensează din bugetul de stat prin transferarea la contul direct angajatorului.
Pașii de accesare a formularului de solicitare a compensației:
1. Accesarea portalului raportare.gov.md;
2. Autentificarea agentului economic în sistem;
3. Accesarea compartimentului Declarații, Toate declarațiile;
4. Se selectează prima opțiune, Compensații aferente prevederilor HG 316/2021;
5. Apar listate formularele aferente fiecărei măsuri de susținere;
6. Se selectează formularul GCS21G.
În baza căror documente depune angajatorul solicitarea la Ghișeul unic de raportare?
Solicitarea de compensare a salariului pentru zilele libere acordate pentru vaccinare se solicită prin completarea formularului de solicitare a compensării salariului, disponibil în ghișeul unic, raportare.gov.md, elaborat și aprobat de Serviciul Fiscal de Stat.
Cum se acordă zile libere dacă salariatul s-a vaccinat în timpul concediului de odihnă anual, concediul neplătit, concediului medical sau în perioada studiilor?
În cazul în care salariatul s-a vaccinat în perioada concediului de odihnă anual, concediului neplătit, concediului medical sau studiilor, ținându-se cont de scopul urmărit prin acordarea zilelor libere pentru vaccinare, acesta nu poate solicita zile libere, nefiind prezent la locul de muncă în ziua vaccinării, aflându-se în concediu plătit, neplătit, medical, etc.
Cum se acordă zile libere, dacă vaccinarea sau zilele libere la care are dreptul salariatul, coincid cu zilele de repaus sau cele de sărbătoare nelucrătoare?
În cazul în care ziua vaccinării și/sau ziua imediat următoare este zi de repaus sau de sărbătoare nelucrătoare, angajatorul este obligat să acorde salariatului vaccinat zi liberă plătită, ziua lucrătoare imediat următoare ce urmează după ziua de repaus sau de sărbătoare.
Are dreptul salariatul să solicite alipirea acestor zile libere la concediul de odihnă anual sau în altă perioadă și în ce cazuri?
Salariatul nu are dreptul să solicite alipirea acestor zile libere la concediul de odihnă anual sau în altă perioadă. Reiterăm că scopul acordării zilelor libere pentru vaccinare este minimizarea sau evitarea evenimentelor de reacții adverse post-imunizare, care se înregistrează, de regulă, în ziua vaccinării sau în a doua zi după administrarea vaccinului.
Cu se reflectă zilele libere acordate pentru vaccinare in tabelul de pontaj?
Zilele libere acordate pentru vaccinare se indică ca zile libere, cu menținerea salariului (Ls).
Care este modalitatea de calculare a salariului mediu pe zi și în cit timp angajatorul va primi banii?
Salariul mediu pe zi se calculează în conformitate cu prevederile HG nr. 426/2004, pentru o zi lucrătoare. Conform pct. 15. din Anexa 3, plata compensației se efectuează până la data de 30 a lunii imediat următoare lunii în care a fost depusă solicitarea.
Daca salariul angajatului este mai mare de suma compensației, care este suma compensației oferite?
Cuantumul compensației salariului salariaților achitat pentru 2 zile libere acordate pentru vaccinare nu poate depăși 450 lei per zi. În cazul în care salariul salariatului este mai mare decât 450 lei, angajatorul este în drept să achite salariul mediu a persoanei calculat în modul stabilit de Guvern, prin Hotărârea nr. 426/2004, pentru o zi lucrătoare, însă statul va compensa doar 450 lei. Salariul mediu pe zi achitat pentru zilele de vaccinare reprezintă venituri impozabile și se declară prin darea de seamă în modul stabilit de legislația în vigoare (IPC 21), pentru luna în care a fost achitat.
Compensația de 450 lei rambursată din bugetul de stat nu se mai declara repetat ca venit impozabil, dat fiind faptul că a fost declarată pentru luna în care a fost achitată, fiind aplicate impozitele aferente salariului.
Acordarea zilelor libere reprezintă una dintre măsurile de sprijin în perioada pandemiei COVID-19. O altă măsură este acordarea zilelor libere și a indemnizațiilor pentru salariații cu copii care învață online.