Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Zborurile din și spre Londra,…

Zborurile din și spre Londra, anulate sau cu întârzieri. Cauza perturbărilor aeriene

Zborurile planificate pentru luni, 12 decembrie, pe cursa Chișinău-Londra și Londra-Chișinău au fost anulate. Potrivit datelor publicate pe site-ul Aeroportului Internațional Chișinău, aeronava Wizz Air care ar fi trebuit să decoleze de la Aeroportul Luton, pentru a ajunge dimineață la Chișinău – a rămas la sol, fiind anulat și returul.

Orarul zborurilor din R. Moldova spre Marea Britanie a înregistrat perturbări încă de duminică, 11 decembrie. Potrivit unei persoane care a contactat redacția ZdG, ruta Chișinău-Londra din data de 11 decembrie, de la ora 22:25, a fost redirecționat către Ungaria (Debrecen Internațional Airport) după aproape 5 ore în care pasagerii ar fi așteptat în avion.

„Membrii echipajului ne-au spus ca vom primi hotel, în schimb am ajuns să dormim în Aeroport, lumea întinsa pe jos, copii mici (…). Câteva dintre mamele cu copii au primit camere, în rest lumea toată stă în Aeroport, fără nici o idee când vom avea zbor către Londra”, a scris un bărbat, luni dimineața.

Compania WizzAir nu a comentat situația. Contactat de ZdG, operatorul de la call center a spus că nu cunoaște motivele întârzierii zborului și anulării altor zborurilor, dar „ar putea fi din cauza vremii”.

Potrivit presei britanice, toate zborurile au fost suspendate pe aeroportul Stansted, după ce acesta a fost nevoit să își închidă pista din cauza vremii nefavorabile.

De asemenea, Heathrow și Gatwick au anulat sau au întârziat zborurile după ce zăpada, gheața și ceața înghețată au măturat Marea Britanie.

O avertizare meteorologică de cod galben rămâne în vigoare pentru Scoția, Londra și sud-vestul Angliei până luni dimineață, iar perturbările vor continua, notează BBC.

Trenurile au fost, de asemenea, întârziate, iar șoferii au fost avertizați să fie atenți după mai multe accidente pe autostrăzi.

Duminică seara, Stansted a anunțat că singura sa pistă a fost închisă pentru a permite deszăpezirea din cauza condițiilor meteorologice, iar toate zborurile au fost suspendate.

Un purtător de cuvânt al Aeroportului Luton din Londra a avertizat că ar putea exista perturbări ale zborurilor și, de asemenea, i-a sfătuit pe pasageri să aloce timp suplimentar atunci când călătoresc spre aeroport.