„Vrem ca fiecare instituție de învățământ din Moldova să aibă o Politică de Protecție a Copilului!”
Până în 2020, autoritățile R.Moldova și-au asumat „asigurarea unui mediu școlar protectiv, capabil să prevină violența față de copii și să intervină prompt pentru identificarea, referirea și asistența copiilor victime ale violenței”, acesta este unul din obiectivele Strategiei de dezvoltare a educaţiei pentru anii 2014-2020 „Educaţia-2020”. Experții din societatea civilă susțin că, la modul practic, situația este departe de a fi așa și „se impun măsuri care ar susține și încuraja aplicarea Politicii de Protecție a Copilului (PPC) în toate instituțiile de învățământ”. În mai bine de o treime din instituții nu există acest document, iar multe din cele care au adoptat această politică, nu o aplică în practică. Acesta este îndemnul și solicitarea de bază din documentul de poziție al Alianţei ONG-urilor active în domeniul Protecţiei Sociale a Copilului şi Familiei (APSCF) făcut public zilele trecute.
Ce este Politica de Protecție a Copilului (PPC)
PPC este un act intern al unei instituții de învățământ, fie grădiniță, gimnaziu, liceu sau școală profesională, care prevede cum instituția și angajații ei asigură dreptul copilului la siguranță, sprijin și intervenție în situațiile când sănătatea și viața copilului sunt puse în pericol atât în incinta acestei instituții de învățământ, cât și în afara ei, fie în comunitate, în familie sau în alte instituții cu care copilul interacționează. Care sunt semnele după care să recunoască o situație de risc sau o situație de abuz; care sunt pașii care ar trebui să-i întreprindă atunci când se întâmplă să identifice un caz de violență asupra unui copil; care sunt circumstanțele care pot să creeze copilului o situație de risc și respectiv să-i afecteze siguranța – răspunsurile sunt în document.
“Este, cumva, un standard pe care școala sau grădinița trebuie să-l întrunească pas cu pas, nu forțat, și nu de sus, pentru că deja avem legi care obligă să facă acest lucru. Este mai mult un angajament din partea fiecăruia la nivel moral, pentru că legal deja sunt responsabilizați”, susține Iosif Moldovanu, consultant al Centrului de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC), expert care inclusiv a instruit și asistat zeci de specialiști din educație la elaborarea propriilor PPC-uri.
Instituțiile care își asumă acest angajament își propun să acționeze pe două dimensiuni de bază: 1. prevenirea violenței care poate avea loc prin informare, evaluare a riscurilor, consultarea opiniei copilului și 2. intervenția, adică identificarea și raportarea cazurilor. Iosif Moldovanu este convins că atunci când școala este conștientă de importanța prevenției, nu se ajunge la intervenție și la cazuri grave.
Aproximativ 60% din instituțiile de învățământ au elaborat și adoptat propriile politici de protecție a copilului. Daniela Sîmboteanu, președintă a Centrului Național de Prevenire a Abuzului față de Copii (CNPAC) și membră a Consiliului Coordonator APSCF, s-a convins din propria experiență că oamenii devin cu adevărat mai sensibili la acest subiect din momentul în care conștientizează și înțeleg ce este acest document și că, de fapt, este un instrument care îi ajută.
„Și noi, maturii, trebuie să știm cum să acționăm”
Angajații Liceului Teoretic Mihai Eminescu din Bălți sunt un exemplu în acest sens. În rezultatul unei instruiri, au decis să elaboreze și să-și asume o politică de protecție a copilului. S-a întâmplat acum mai bine de trei ani și erau printre primii. Diana Galaton, directoare adjunctă și una din cele două persoane responsabile de protecția copilului în acest liceu, spune că PPC este produsul comun al echipei, asumat și semnat nu doar de profesori, dar și de restul angajaților, de la paznic până la bucătar. “Am pornit de la aceea că și noi, maturii, pentru a ne proteja pe noi de diferite situații neplăcute trebuie să știm cum să acționăm. De fapt, nu pot să spun că ar îngrela lucrul oamenilor sau au de făcut hârtii suplimentare. Au la dispoziția afișa de sesizare în care identifică cazuri mai grave de violență, dar în același timp e vorba și de instrucțiuni clare cum acționează în cazul în care sunt cazuri mai puțin grave, care sunt tot timpul”, declară Diana Galaton.
PPC ar trebui să fie, zic expertii, și cel puțin în cazul liceului de la Bălți așa și este, un document flexibil, viu, care poate și trebuie să fie modificat și adaptat periodic, în funcție de nevoile copiilor din instituție. Echipa de la Bălți a făcut primele modificări după un an. A simțit necesitatea de a adăuga unele instrucțiuni ce țin de securitatea copiilor în sala de sport, la activitățile unul la unul în cabinetele specialiștilor și în timpul excursiilor. În această toamnă, urmează o nouă modificare în contextul pandemiei și al studiului la distanță. În această situație, PPC este și mai actuală, cadrele didactice fiind printre puținii specialiști care mențin legătura cu copiii și pot identifica cazurile de violență asupra lor, concluzionează Daniela Sîmboteanu.
Violența față de copii în cifre
Datele Sondajului privind violența împotriva copiilor (VACS), realizat în R. Moldova în 2019, arată că doi din cinci copii au fost supuși vreunui tip de violență, iar una din șapte fete (14,4%) și unul din douăzeci de băieți (5,3%) au fost supuși violenței sexuale până la vârsta de 18 ani. Conform datelor studiului național Siguranța Copiilor Pe Internet, realizat în 2017, fiecare al 6 lea copil cu vârsta de 13-15 ani (16,2%) a primit mesaje jignitoare în adresa sa pe rețelele de socializare de tip Messenger, Viber, etc.
R.Moldova are una dintre cele mai înalte rate de violență între semeni din regiune, ocupând poziția a 3-a în clasament după Lituania și Letonia. Practic fiecare al doilea copil cu vârsta între 13 și 15 ani a participat cel puțin o dată la o bătaie în ultimul an și/sau a fost hărțuit cel puțin o dată în ultimele câteva luni, se arată în documentul de poziție al APSCF.
Potrivit celui mai recent raport al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, în perioada septembrie-decembrie 2019, angajații din educație au identificat 4738 de cazuri suspecte de abuz fizic, emoțional, neglijare, exploatare prin muncă, hărțuire sexuală și bullying. Anual, între 1600 și 1700 cazuri suspecte de violență față de copii sunt referite de instituțiile de învățământ în adresa autorităților de protecție a copilului. “Deși, în ultimii cinci-șase ani, avem o identificare mai bună, nu toate cazurile sunt descoperite, ceea ce arată că sistemele, nu doar cel educațional, ci și cel al sănătății, al ordinii publice sau protecției sociale, ar trebui să se mobilizeze mai bine. Și o PPC în cadrul unei instituții care lucrează cu copiii îl face pe un profesionist mai atent la indicii. Există o legătură directă între această politică, ți-ar părea, o procedură internă într-o instituție și identificarea copiilor afectați de violență”, menționează președinta CNPAC.
Ce urmează?
Doar existența unui astfel de document într-o școală nu rezolvă problemele, este nevoie inclusiv de multă instruire, crede Daniela Sîmboteanu. “Cine ar acoperi costurile pentru aceste instruiri? Este o altă întrebare la care ar trebui să răspundă Ministerul Educației. Este foarte bine că se alocă resurse pentru reparații, echipamente, dar este necesar ca managerii școlari să știe că resurse ar putea să fie alocate și pentru cumpărarea de programe, subcontractarea inclusiv a ONG-urilor care să organizeze aceste activități.”
Este un proces fără punct final, pentru că legislația este în permanentă schimbare, pentru că într-o școală oamenii vin și pleacă și există riscul ca aceste documente să ajungă să prindă praf. “Aici au mult de lucru și facultățile care pregătesc viitorii profesori, împreună cu societatea civilă care are foarte multă practică în domeniul acesta, să pună asta ca parte componentă a pregătirii profesorilor și a celor responsabili de formarea continuă, nu mă interesează să facă formule, dar cum crează cadrul emoțional ca acel copil să poată să învețe și matematică, și română, și altceva,” conchide Iosif Moldovanu.
