Voluntarii 1992, despre război: N-am luptat pentru ca, peste 28 de ani, Ciocoi și Dodon să ne scuipe în suflet

La 2 martie s-au împlinit 28 de ani de când în R. Moldova s-au auzit primele împușcături de arme în războiul de pe Nistru, iar țara și-a pierdut cei mai viteji fii într-un război sângeros. Chiar și după 28 de ani, rana din sufletele participanților la război, dar și din istoria neamului rămâne deschisă, întrucât Federația Rusă își mai menține armata în stânga Nistrului.

Armata Națională era abia în proces de formare, așa că la război au participat nu doar polițiști, dar și voluntari, care s-au mobilizat benevol și au intrat în luptă împotriva separatiștilor de la Nistru. Astăzi, voluntarii de război se consideră nedreptățiți de către autorități, deoarece acestea îi acuză de agresiune și le-au tăiat din înlesnirile sociale.

Cei mai mulți voluntari, care s-au ridicat pentru apărarea integrității R. Moldova, au fost din raionul Căușeni. Ștefan Trocin era primar în Ursoaia când a izbucnit conflictul armat. A mobilizat bărbații din sat și au pornit la luptă. Astăzi, bărbatul recunoaște că regretă faptul că multora li s-au atribuit merite și medalii pe nedrept, dar adevărații eroi nu sunt recunoscuți.

„Mulți au murit, și nu au mai apucat să aibă legitimație de război”

„Am dat mai mult decât un ordin în sat ca bărbații să iasă în apărarea gliei și ne-am mobilizat mulți atunci. Am întocmit listele și am pornit la luptă, lăsând acasă părinți, soții, copii. Datoria față de țară ne chema și ne mâna împotriva inamicului”, spune voluntarul, precizând că, după atâția ani, voluntarilor așa și nu li s-a dat nici măcar o confirmare de participare în război.

„A fost greu și am trăit momente ce se regăsesc acum doar în filmele despre război, dar asta se întâmpla aievea cu noi. Adunasem 253 de bărbați, șapte dintre ei au rămas pe câmpul de luptă, 32 de luptători au fost grav răniți, iar 70 sunt deja morți, fără a cunoaște clipa când li s-ar fi făcut dreptate. Mă doare că acești 70 de bărbați care nu mai sunt printre noi așa și nu au apucat să aibă legitimație de război… Măcar noi să avem”, adaugă Ștefan Trocin.

„Dodon poartă cinste doar Transnistriei, să meargă în Transnistria sa”

Totuși, cel mai mult îl indignează comportamentului clasei politice și al președintelui Dodon.

„Dodon merge cu Krasnoseliskii la monumentului cazacilor să depună flori și ne mai și spune că trebuie să ne cerem scuze în fața lor. E strigător la cer, e o rușine națională. Nu l-am văzut cel puțin o singură dată să vină în Căușeni. El poartă cinste doar Transnistriei, asta-i fața lui adevărată. Rușine! O mai mare înjosire nu există!”.

„Trăiască România Mare în vechile hotare, iar Dodon să meargă în Transnistria sa”, scandează alături alți camarazi de război.

Printre voluntarii care au mers la război a fost și Nicolae Cernenco, din s. Zărnești, raionul Cahul. El a condus un batalion de 26 de persoane, 26 de „băieți-zmei”, cum îi numește bărbatul. El susține că acesta a fost un război provocat de Federația Rusă, bine pregătit, cu implicarea armatei ruse și a forțelor speciale, care a luat prin surprindere dreapta Nistrului, total nepregătită pentru un asemenea război.

„Am circulat toată Transnistria, n-am văzut pe câmpuri să crească arme și nici prin pomi – granate (grenadă – n.r.) și blindate moderne, că noi aveam o încrucișare dintr-o căruță și o găină chioară. Rușii erau cei înarmați până-n dinți, ca după asta să-mi spună un oarecare Ciocoi că ceea ce s-a întâmplat în 1992 a fost un război civil, iar Rusia nu a făcut altceva decât să oprească vărsările de sânge. Să-i fie rușine, scuipă așa în sufletul tuturor veteranilor, ăsta-i diplomat?”, se revoltă Nicolae Cernenco.

Bastonul de care-și sprijină mersul și cele patru șuruburi de inox din șold reprezintă amintirea amară despre acele zile, când el și camarazii săi luptau pentru integritate. Spune că, chiar și acum, șchiopătând, s-ar ridica în apărarea patriei, doar să nu audă „aberațiile unora”.

„Președintele și cu toți ai lui și-au scăpat rușinea în WC”

„Mulți băieți spun că, în ‘89, noi toți am sărit ca leul, după care am aterizat ca vițelul pe gheață. Eu n-am nevoie de medalii pentru că nu-s Grivei să-mi atârn medalia și să mă arăt în lume, dar chiar să-mi mureze actele, să n-am eu o legitimație de război? Rușine!”

Veteranul nu-i poate ierta lui Igor Dodon faptul „că după atâta vărsare de sânge acesta slujește Federației Ruse”.

„Președintele și cu toți ai lui și-au scăpat rușinea în WC, demult”, declară Nicolae Cernenco și susține că nu-i este frică de cele spuse, așa cum nu i-a fost frică să meargă la război.

Le-a dedicat și o poezie celor de la guvernare:

Demnitarii au de toate,/ Au mașini și au palate,/ Croazieră au pe mare/ Și de noi în cot îi doare./ Unii au chiar avioane,/ Ații multe milioane/ Și-s ascunse foarte bine/ Doar prin băncile străine./ Te întrebi, vai, nu cumva, de transpiră și ei oare/ Când se uită împrejur de nu-i vede cineva/ Ticsând șpăgile și-n …/ Când n-au loc prin buzunare.

Să transpire, cum se poate?/ Plus la cele toate mai au și imunitate,/ Căci la noi corupția e soră cu prezumția./ Cum am spus, ei au de toate,/ De un lucru nu au parte/ De o țâră de rușine și un dram de demnitate.

„Rușii erau înarmați până-n dinți, iar noi aveam o încrucișare dintr-o căruță și o găină chioară”

Profesorul Nicolae Salcoci, din Chișinău, a luptat pe câmpul de luptă la Cocieri, chiar după încheierea anului școlar. Susține că au fost multe momente în care credea că nu va reveni viu din aceste lupte.

„Armata a 14-a avea armament corespunzător războiul, iar noi eram practic cu mâinile goale. Când ieșeau tancurile în acțiune, printr-un vuiet total, explozii și schije, aveam un singur gând – că nu mai ajung viu acasă să-mi văd soția și copiii”, își amintește bărbatul cu amărăciune.

„Am mers la luptă pentru că am fost educat de mic în spiritul dragostei de țară și de neam, iar acum demnitarii noștri și președintele ne învinuiesc de agresiune. Mai mare ofensă pentru apărătorii patriei nu există”, susține Nicolae Salcoci.

„Noi, participanții la război suntem cei care trebuie să le vorbim tinerilor despre patriotism”

Președintele Uniunii Voluntarilor, Sergiu Caracai, împărtășește nemulțumirile voluntarilor și consideră că autoritățile sunt cele care trebuie să-și ceară scuze de la veterani și să coopereze cu ei întru binele societății.

„Nu ne dorim merite și medalii, ne dorim ca efortul și lupta noastră să nu fie călcate în picioare. Nu cred că există o mai mare răsplată decât o societate democratică și sănătoasă ce luptă pentru bunul trai al poporului. E mai mult decât inutil acest război între putere și popor, când, de fapt, ei trebuie să trăiască în armonie”, subliniază acesta.

Totodată, Sergiu Caracai susține că neamul, dar mai ales generația tânără, trebuie să cunoască pentru ce au luptat străbunii, tocmai de aceea intenționează să organizeze o serie de evenimente cu participarea voluntarilor, prin care să educe tânăra generație în spiritul dragostei de țară și de neam.

„Noi, participanții la război suntem cei care trebuie să le vorbim tinerilor despre adevăratul sentiment de patriotism și cinste. Cunoscându-și trecutul și cât ne-a costat această libertate, copiii de azi vor făuri viitorul de mâine”, a mai punctat Sergiu Caracai.

Primul eveniment de comemorare a eroilor căzuți în luptă s-a desfășurat la 27 februarie, la Căușeni. Evenimentul a adunat zeci de voluntari de război și a reprezentat o lecție de educație patriotică pentru elevii liceelor din raion.

Potrivit Ministerului Apărării, în conflictul armat de pe Nistru din 1991-1992 au participat peste 30 de mii de persoane. 300 de militari şi civili au murit, iar alţi 3 500 au fost răniți. În prezent, după mulţi ani de proteste, veteranii de război primesc o indemnizație lunară de doar 300 de lei.