Vinăria Etulia a decis testarea masivă a tuturor angajaților
Vasile Tofan, președintele Consiliului de Administrație a Vinăriei Bostavan a anunțat, într-o conferință de presă la 25 aprilie că toți angajații fabricii de vinuri din Etulia, dar și membrii familiilor lor, vor fi testați la COVID-19 la un laborator privat.
Potrivit lui Vasile Tofan, testările au început din data de 21 aprilie.
„Până ieri au fost testate 174 de persoane, dintre care 77 au fost infectați. 83% dintre ei erau asimptomatici. Posibil rata de prevalență a acestui virus este un indicativ al unui număr cu mult mai mare. Colegii spitalizați au fost izolați din motive de precauție, dar avem 3 persoane care demonstrează un nivel de gravitate mai înaltă al bolii. Nu avem persoane în vârstă pentru că am limitat accesul la locul de muncă a persoanelor de peste 60 de ani”, a menționat Vasile Tofan.
Din spusele lui, la fabrică s-au luat toate măsurile de protecție. Angajații au fost asigurați cu dezinfectant, iar toate actele care intrau în fabrică erau trecute prin raze de ultra-violet. Primul caz de infectare al unui angajat a fost depistat la 17 aprilie, după care a început testarea masivă a angajaților, fiind depistate încă patru cazuri.
Vasile Tofan a explicat că din șapte platforme de producere pe care le are compania, în una există un focar de infecție. Din spusele lui, prima prioritate a companiei este testarea oamenilor, iar cea de a doua este redeschiderea fabricii, cu asigurarea tuturor normelor de protecție.
Președintele Consiliului de administrație a declarat că compania a decis să fie transparentă pentru a invita oamenii la o dezbatere socială, pentru a găsi împreună soluții, chiar și cu riscul de a deveni vulnerabili din motivul identificării unor număr mare de angajați infectați.
Satele Etulia și Cișmichioi din raionul Vulcănești au fost plasate în carantină din cauza unui număr mare de infecții cu noul coronavirus.