Principală  —  IMPORTANTE   —   VIDEO/ Tarife noi la energia…

VIDEO Tarife noi la energia electrică, detalii despre discuția dintre atacatorul de la aeroportul din Chișinău și mama lui, sancțiuni mai dure pentru conducătorii auto și noutăți din justiție | Săptămâna de Gardă

Sursa foto: ZdG

Avem noi tarife la energia electrică, șoferii care încalcă regulile de circulație vor fi sancționați mai dur, iar Comisia Electorală Centrală a stabilit data când ne vom alege primarii și consilierii locali. Totodată, vă oferim detalii despre cetățeanul Tadjikistanului care a ucis două persoane pe aeroportul Internațional Chișinău.

Săptămâna de Gardă poate fi ascultată pe Apple Podcasts, Google Podcasts, Overcast, Spotify (din afara R. Moldova) și privită pe canalul nostru de Youtube.

Rustam Ashurov, bărbatul care, pe 30 iunie, a împușcat doi oameni în incinta aeroportului din Chișinău, a decedat la spital în urma multiplelor răni suferite în momentul capturării sale de către forțele speciale. Acesta va fi înmormântat în țara sa natală, Tadjikistan, după ce rudele acestuia au cerut repatrierea corpului neînsuflețit. Rustam Ashurov a fost, timp de 7 ani, angajat al Ministerului Afacerilor Interne din Tadjikistan, fiind ulterior concediat pentru „acțiuni criminale”. ZdG a mai constatat că ucigașul de la aeroport fusese condamnat în noiembrie 2012 la 13 ani de închisoare pentru jaf armat în Tadjikistan, însă în 2019 a fost amnistiat după ce executase doar jumătate din pedeapsă. 

Conform Procuraturii din Tadjikistan, Rustam Ashurov a fost unul dintre principalii suspecți în cazul de răpire a unui bancher, care a dispărut fără urmă pe 23 iunie curent. După comiterea infracțiunii, Ashurov a fugit din țara sa, încercând să ajungă în Uniunea Europeană tranzitând R. Moldova. Între timp au apărut imagini video cu mama lui Rustam Ashurov discutând prin apel video cu fiul său, imediat după ce acesta a săvârșit dublul omor de la aeroport. Atacatorul i-a spus mamei sale că a împușcat doi oameni și și-a luat rămas bun de la ea, rugând-o să aibă grijă de copiii lui. Conform unor informații neconfirmate oficial, discuția ar fi avut loc în prezența poliției din Tadjikistan, care a și făcut înregistrarea video.

Președinta Maia Sandu a decretat ziua de 4 iulie – zi de doliu național, în semn de comemorare a victimelor atacului cu armă de la Aeroport. Luni, inspectorul de securitate Igor Ciofu a fost condus pe ultimul drum. Printre cei prezenți la ceremonia funerară s-au numărat rudele, foștii săi colegi de la Serviciul Pază și Protecție de Stat, dar și oficiali din guvern și poliție. Iar marți, colegi, rude și oficiali și-au luat rămas bun de la polițistul de frontieră Serghei Muntean.

Guvernul a anunțat că va acorda câte un milion de lei familiilor celor două persoane împușcate. Premierul Dorin Recean a cerut în ședința de miercuri a Executivului un raport de evaluare a măsurilor de securitate din cadrul Aeroportului Internațional Chișinău.

Dorin Recean, premierul R. Moldova: „Vreau să solicit ca până la sfârșitul săptămânii să avem un raport de evaluare detaliată a măsurilor de securitate și Comitetul Național de Securitate Aeriană să vină cu propunerile de ajustare. Așa cum am vorbit, familiile Muntean și Ciofu vor primi câte un milion de lei”.

Săptămâna aceasta, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a micșorat tarifele pentru energia electrică. Astfel, consumatorii finali din centrul și sudul țării urmează să achite 2 lei și 57 de bani per kWh, cu 42 de bani mai puțin decât tariful actual. Iar consumatorii din nordul țării vor achita 3 lei și 20 de bani per kWh, cu 38 de bani mai puțin decât tariful în vigoare. Deciziile au intrat în vigoare vineri, 7 iulie.

Din 1 iulie curent, moldovenii trebuie să prezinte un act de identitate la casele de schimb valutar pentru a putea schimba sume ce depășesc 10 mii de lei. Noua prevedere se conține în Legea cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului.  Iar șoferii care încalcă regulile de circulație vor fi sancționați mai dur. Pe 6 iulie au intrat în vigoare mai multe prevederi adoptate de Parlament la începutul lunii martie. Astfel, șoferii care depășesc limita de viteză cu 60-80 km/oră vor primi amenzi de la 2 250 la 2 500 de lei. Și mai dur vor fi pedepsiți conducătorii auto care vor depăși viteza de circulație cu peste 80 km/oră. Aceștia vor fi sancționați cu amendă de la 3 750 la 5 000 de lei, cu suspendarea dreptului de a conduce vehicule pe un termen de la 60 la 90 de zile.

Alegerile locale generale se vor desfășura pe 5 noiembrie 2023. Decizia a fost luată marți de către membrii Comisiei Electorale Centrale. CEC urmează să elaboreze Programul calendaristic pentru realizarea acțiunilor de organizare și desfășurare a alegerilor locale generale.

Zilele trecute, Adunarea Parlamentară a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa – OSCE, a adoptat o rezoluție care vizează R. Moldova. Deputații Adunării au făcut apel la Federația Rusă să-și retragă trupele militare și depozitele de muniții din regiunea transnistreană. Totodată, Adunarea a făcut apel la transformarea operațiunii de menținere a păcii din stânga Nistrului în misiune civilă internațională.

Guvernul va oferi subvenții în avans, de până la patru milioane de lei, pentru dezvoltarea agriculturii și mediului rural. Cabinetul de miniștri a aprobat, miercuri, un regulament în acest sens. Subvențiile vor fi oferite din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural și vor putea fi solicitate de producătorii micro și mici, persoanele care desfășoară activități în mediul rural sau activități agricole. Tot miercuri, Cabinetul de miniștri a aprobat Regulamentul privind măsurile de subvenționare complementară a sectorului agricol. Astfel, în următorii cinci ani, statul va susține anual cel puțin trei mii de beneficiari, pentru care se vor aloca circa 13% din mijloacele fondului de subvenționare.

Președintele raionului Călărași, Ștefan Bolea, numit în funcție din partea Partidului Socialiștilor, în prezent cercetat într-un dosar penal pentru acte de corupție, a aderat la Partidul Renaștere, una dintre formațiunile politice dirijate de Ilan Șor. Renaștere a ajuns recent în atenția publică după ce a atras mai mulți deputați de la PSRM, cu puțin timp înainte ca Partidul „Șor” să fie declarat neconstituțional.

Continuăm cu evenimentele din justiție. Fostul ministru al Tineretului și Sportului Serghei Afanasenco și ex-directorul Centrului Sportiv pentru Pregătirea Loturilor Naționale Roman Ostapenco au fost trimiși în judecată pentru acte de corupție ce implică o mită de 200 000 de euro. Potrivit Procuraturii Anticorupție, în 2015, directorul Centrului a pretins 200 000 de euro de la administratorul unei companii, promițându-i că-i va da în folosință un teren ce aparținea Centrului sportiv și Ministerului Tineretului și Sportului, ca ulterior acesta să poată fi trecut din proprietate publică în privată, deși legislația stipulează expres că terenurile din domeniul public nu pot fi înstrăinate.

Guvernul a votat, miercuri, proiectul de lege privind evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor din funcțiile-cheie. Potrivit Ministerului Justiției, acest lucru va permite implementarea celei de-a treia etape a mecanismului de vetting și ultima parte a reformei sistemului de justiție. În procesul evaluării, judecătorii și procurorii din funcțiile-cheie vor beneficia de mai multe garanții, precum posibilitatea prelungirii termenului stabilit de Comisia de evaluare pentru prezentarea informației suplimentare, dreptul de a prezenta orice probe ce le consideră necesare, dar și dreptul de a solicita desfășurarea audierii în ședință închisă.

Valeriu Cegorean, șeful Secției construcții, gospodărie comunală și drumuri din cadrul Consiliului raional Florești este cercetat penal pentru abuz de serviciu. Procuratura Anticorupție a anunțat, miercuri, că au avut loc percheziții la domiciliul acestuia, dar și la biroul contabilului unor agenți economici care au câștigat licitații. Cegorean este bănuit de favorizarea unor agenți economici care au încheiat contracte de prestare a serviciilor de reparație a drumurilor cu Consiliul Raional Florești. Joi, 6 iulie, s-au împlinit 74 de ani de la al doilea val de deportări din Basarabia. În noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, femei, copii și bărbați au fost încărcați în toiul noții în vagoane pentru animale și duși la mii de km de casă. În semn de comemorare a victimelor regimului stalinist, în Piața Marii Adunări Naționale a fost inaugurată expoziția „Basarabenii în Gulag”, unde au fost expuse mărturii ale calvarului în două vagoane similare celor folosite de sovietici pentru transportul deportaților.

Astăzi se împlinesc 500 de zile de când Rusia duce un război neprovocat în Ucraina. Joi dimineață, armata rusă a lansat un atac masiv cu rachete asupra unei clădiri din regiunea Liov. Cel puțin 10 persoane au fost ucise, iar peste 40 au fost rănite. Conform autorităților ucrainene, peste 50 de apartamente au fost distruse. Între timp, Centrul internațional pentru urmărirea penală a crimei de agresiune împotriva Ucrainei și-a început activitatea la Haga. Activitatea Centrului are menirea să faciliteze întocmirea dosarelor pentru procesele viitoare, a comunicat Comisia Europeană.

Așa cum v-am obișnuit deja, în fiecare duminică pe canalul nostru de youtube găsiți câte un nou episod al Podcastului ZdG, realizat de colega noastră Natalia Zaharescu. Invitatul noii ediții este actorul, regizorul și prezentatorul TV Anatol Durbală. Colega noastră a discutat cu regizorul despre filmul Varvara care redă povestea unui om împotriva sistemului.