Se prefac bolnavi pentru a cerși bani. Poliția încearcă să combată fenomenul
De la începutul anului 2025, polițiștii au depistat 22 de persoane care pretindeau că au dizabilități pentru a cerși bani de la trecători. Chiar dacă oamenii legii le aplică amenzi, aceștia continuă să cerșească.
Poliția capitalei desfășoară „acțiuni de combatere a cerșetoriei frauduloase”. În context, au fost identificate 22 de persoane care au recurs la astfel de practici, fiind întocmite 26 de procese-verbale contravenționale pentru simularea dizabilităților și 5 pentru cerșetorie bazată pe informații eronate despre afecțiuni grave sau necesitatea unor intervenții medicale costisitoare.
„Un exemplu relevant este cel al unui bărbat care, deși sancționat de 9 ori, continuă să inducă în eroare trecătorii prin simularea unei dizabilități și solicitarea de ajutor financiar. De la acesta au fost ridicate patru scaune cu rotile utilizate pentru a obține venituri ilegale”, relatează Poliția.
Cetățenii care observă astfel de cazuri sunt îndemnați să apeleze la numărul unic de urgență 112, pentru a sesiza autoritățile competente.
„Menționăm că deseori, sub masca omului care cerșește poate fi un escroc, iar în spatele lui poate să stea o grupare infracțională”, punctează oamenii legii.
În anul 2019, ZdG a publicat investigația „Cerșetorii fără mască” în care a fost prezentat fenomenul.
Unii cerșetori își folosesc copiii, alții, cu probleme locomotorii, sunt asistați de persoane sănătoase care profită de pe urma lor. O categorie „specială” însă o reprezintă cei care cerșesc atenția chișinăuienilor invocând boli grave. Unii se deplasează greoi, folosesc cârje sau merg cu picioarele strâmbe. Alții stau în scaune cu rotile sau își afișează ostentativ „protezele”, ca să impresioneze.
Pentru a fi și mai convingători, cerșetorii invocă numele lui Dumnezeu și utilizează obiecte de cult. În spatele acestor pretinse probleme de sănătate găsim însă o meserie bine pusă la punct, practicată la limita legii.