Cum a decurs Summitul CPE. Tarife reduse la roaming cu țările europene și persoanele sancționate de UE și Canada | Săptămâna de Gardă
R. Moldova a fost, pentru o zi, centrul politic al Europei, găzduind, în premieră, 48 de președinți, prim-miniștri și înalți oficiali europeni. Cum a decurs cel de-al doilea Summit al Comunității Politice Europene, găzduit de R. Moldova, aflați imediat. Vă mai spunem și despre tarifele reduse la roaming cu țările europene de care ar putea beneficia R. Moldova, dar și despre sancțiunile aplicate de UE lui Șor, Cavcaliuc, Tauber, Plahotniuc și Ceaika pentru acțiuni de destabilizare a țării noastre.
Săptămâna de Gardă poate fi ascultată pe Apple Podcasts, Google Podcasts, Overcast, Spotify (din afara R. Moldova) și privită pe canalul nostru de Youtube.
R. Moldova a găzduit, joi, cel mai important eveniment politic internațional ce a avut loc vreodată în R. Moldova. 48 de președinți, prim-miniștri și înalți oficiali europeni s-au reunit, în premieră, pentru a identifica soluții pentru cele mai stringente probleme ale Europei. Summitul s-a desfășurat la Castel Mimi din satul Bulboaca, raionul Anenii Noi, situat la aproximativ 35 de kilometri distanță de Chișinău. Președintele Consiliului European, Charles Michel, președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, președintele Franței, Emmanuel Macron, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski și cancelarul german Olaf Scholz se numără printre înalții oficiali europeni care au participat la Summit.
Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „Mulțumesc, doamnă președintă, că ne-ați invitat. Sunt bucuros să fiu aici. Nu este simplu să vii în R. Moldova, dar acesta este mesajul poporului nostru – susținem R. Moldova și oamenii ei. „Salut, Moldova”. Suntem bucuroși să evoluăm istoric împreună, umăr lângă umăr. Mulțumesc moldovenilor pentru că au găzduit cetățenii noștri, toți refugiații din primele zile ale războiului. Nu vom uita niciodată asta”.
Roberta Metsola, președinta Parlamentului European: „Am fost aici săptămâna trecută în fața unui grup puternic de 80 de mii de cetățeni, care scandau cu toată fermitatea că locul Moldovei este în Europa. Azi sunt din nou aici, în numele Parlamentului European, și voi pleda pentru acțiuni și soluții comune (…). Suntem impresionați de viteza cu care Moldova a răspuns la recomandări și continuă munca pe care Comisia a depus-o pentru asta. Noi vom fi gata când Moldova va fi gata, pentru că locul Moldovei este în Uniunea Europeană”.
În deschiderea sesiunii plenare a Summitului, președinta Maia Sandu a declarat că discuțiile se vor axa pe întărirea securității continentului european și pe consecințele invaziei Rusiei asupra Ucrainei.
Maia Sandu, președinta R. Moldova: „Dragi colegi, acest summit al Comunității Politice Europene este o expresie clară a unității, puterii și hotărârii noastre de a acționa împreună ca o singură familie. O familie care rămâne unită, o familie care lucrează împreună pentru a aborda probleme comune. O singură familie europeană în care statele din interiorul și din afara Uniunii Europene acționează împreună pentru a descuraja agresiunea și a consolida pacea pe continent”.
Și președinții României și Ucrainei, state vecine R. Moldova, au subliniat importanța păcii, stabilității și democrației în Europa.
Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „Toate țările europene care au graniță cu Rusia și care nu vor să fie sfârtecate de Rusia trebuie să se alieze cu UE și cu NATO. Nu avem decât două opțiuni. Fie un război deschis, fie o ocupație pas cu pas, cum se întâmplă în Belarus. Vedem ce se întâmplă în Georgia. Vedem cum aceste națiuni sunt târâte în diferite moduri într-o stare de lipsă de legalitate”.
Klaus Iohannis, președintele României: „Permiteți-mi să mă adresez tuturor cetățenilor din R. Moldova. Nu sunteți singuri. UE și ceilalți parteneri sunt aici pentru R. Moldova. Consolidarea R. Moldova înseamnă și consolidarea rezilienței strategice a Europei. Trebuie să facem în așa fel încât sprijinul nostru să devină mai vizibil pentru cetățenii din R. Moldova. Ei trebuie să vadă îmbunătățiri concrete în viața lor de zi cu zi”.
Maia Sandu, președinta R. Moldova: „Am fost cu toții de acord că ne vom continua eforturile de a continua integrarea continentului nostru printr-o mai mare cooperare strategică, o mai bună conectivitate și mai multe acțiuni în materie de energie, reziliență și climă”.
În ajunul Summitului de la Bulboaca, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat, la Chișinău, un nou pachet de asistență pentru R. Moldova, care include cinci inițiative de sprijin adițional pentru sectorul energetic și economic, precum și pentru dezvoltarea și implementarea reformelor în parcursul european al țării noastre.
Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene: „Acest pachet are cinci inițiative foarte concrete. În primul rând, vorbim despre tarifele pentru roaming dintre R. Moldova și UE. Astăzi, operatorul Telecom a semnat un acord care este mai mult decât binevenit pentru a ieftini roamingul începând cu anul viitor și eu cred că este un pas foarte bun care va aduce beneficii atât oamenilor, cât și companiilor noastre, fiindcă, într-adevăr, roamingul mai ieftin e benefic pentru business și ne ajută să facem legătura între oameni. În al doilea rând, vorbim despre faptul că noi vom oferi sprijin economic adițional”.
Iar premierul norvegian Jonas Gahr Store, prezent și el la Summitul Comunității Politice Europene, a anunțat că țara sa va acorda R. Moldova un ajutor nerambursabil în valoare de 50 de milioane de euro pentru susținerea reformelor. Oficialul a precizat că R. Moldova poate conta pe susținerea Norvegiei „în lunile și anii care vor urma”.
Ilan Șor, Gheorghe Cavcaliuc, Marina Tauber, Vladimir Plahotniuc și Igor Ceaika sunt primele persoane incluse pe lista de sancțiuni a UE, pentru acțiuni de destabilizare a R. Moldova. Decizia a fost luată marți de membrii Consiliului European. Președinta Maia Sandu a declarat că, de acum încolo, acestor persoane nu li se va permite circulația liberă în țările ce se vor alinia sancțiunilor, le vor fi blocați banii și sechestrate averile.
Și autoritățile din Canada au anunțat sancțiuni împotriva a șapte persoane și a unui partid politic pentru acțiuni de destabilizare a R. Moldova. Este vorba despre Vladimir Plahotniuc, Ilan Șor, Vladimir Andronachi, Veaceslav Platon, Constantin Botnari, Gheorghe Cavcaliuc, Marina Tauber și Partidul „Șor”.
Săptămâna aceasta, șefa statului a anunțat că va propune Parlamentului constituirea Centrului național de apărare informațională și combatere a propagandei – „Patriot”. Potrivit președintei Maia Sandu, R. Moldova are nevoie de o instituție care să asigure combaterea propagandei și apărarea securității informaționale.
Maia Sandu, președinta R. Moldova: „Din păcate, avem pe teritoriul R. Moldova persoane și rețele bine puse la punct, plătite cu bani murdari, care servesc interesele străine țării noastre și au un singur rol – să creeze falsuri, să propage minciunile Kremlinului și să blocheze drumul Moldovei spre Uniunea Europeană”.
Asupra proiectului de lege au fost anunțate consultări publice până pe 9 iunie. După publicarea proiectului, comunitatea Watchdog, care a participat la consultările inițiale pentru acest proiect de lege, și-a exprimat dezacordul cu faptul că, citez, „au fost introduse mai multe definiții improprii pentru scopul inițial al legii, cel de a lupta împotriva dezinformării care afectează securitatea statului”, am încheiat citatul, și a cerut administrației prezidențiale să revină la textul inițial.
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică va avea pârghiile necesare pentru a interveni cât mai rapid în revizuirea tarifelor pentru furnizarea gazelor naturale. Declarația a fost făcută de ministrul Energiei, Victor Parlicov, după ședința Comisiei pentru Situații Excepționale. Potrivit lui, membrii CSE au mai stabilit o corecție de echitate pentru întreprinderile care trec la un furnizor ce activează cu prețuri nereglementate.
Victor Parlicov, ministrul Energiei: „O piață liberă este ceva normal, acolo ne mișcăm și asta vrem – ca fiecare consumator să aibă posibilitatea să-și aleagă furnizorii, doar că aici apare un element de corecție pe care noi am considerat de cuviință să-l introducem. Atunci când un consumator pleacă dintr-o piață reglementată în una liberă, devierile tarifare rămân pe umerii celorlalți consumatori și ceilalți consumatori trebuie să achite ceea ce nu a achitat cândva consumatorul care a plecat în piața liberă”.
Zilele trecute, președintele Partidului Politic „Partidul Nostru”, Renato Usatîi, a publicat o listă cu cinci companii, care ar livra unor agenți economici gaze naturale la prețuri de 11 – 14 lei, în timp ce restul consumatorilor achită aproape 30 de lei pentru un metru cub de gaze livrate de Moldovagaz.
Începând cu 1 iunie curent, circa 1 300 de angajați ai administrației publice centrale, inclusiv miniștrii, ar urma să beneficieze de salarii mai mari. Ministra Finanțelor, Veronica Sirețeanu, a declarat că salariul unui ministru urmează să ajungă la aproape 50 de mii de lei.
Un copil care va împlini un an la începutul lunii iunie a fost ținut în brațe de mama sa doar 13 zile. În brațele tatălui său nu a fost niciodată. La aproape două săptămâni după ce s-a născut, autoritățile au decis ca acesta să fie luat de la sânul mamei și au cerut în instanța de judecată decăderea părinților din drepturi. Ce spune tatăl copilului, autoritățile din domeniul social și avocatul poporului pentru drepturile copilului, aflați din materialul integral publicat pe canalul nostru de YouTube.
Dosarul „Frauda bancară”, în partea în care este vizat fostul lider al Partidului Democrat din Moldova Vladimir Plahotniuc va ajunge în judecată. Curtea de Apel Chișinău a respins, luni, recursul avocaților și a menținut fără modificări decizia primei instanțe prin care a fost autorizată finalizarea urmăririi penale în lipsa lui Plahotniuc. Tot săptămâna aceasta, Procuratura Anticorupție a anunțat despre terminarea urmăririi penale în privința deputatei Marina Tauber, care a rămas fără imunitate parlamentară, și a persoanei juridice Partidul Politic „Șor”, învinuite pentru patru capete de acuzare: falsificarea rapoartelor privind finanțarea campaniei electorale și a partidului politic, precum și acceptarea finanțării ilegale din partea unui grup criminal organizat.
Oamenii legii investighează un dosar de defrișare ilegală a peste 1400 de arbori în raionul Hâncești, cu un prejudiciu de peste 680 de mii de lei. Conform Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, pe dosar au fost autorizate 13 percheziții în Hâncești și Chișinău. Conform surselor ZdG, Dorin și Valeriu Merzâncu, despre care Ziarul de Gardă a scris în ancheta „Hoții de păduri, sunt vizați în acest dosar.
Războiul din Ucraina a ajuns la a 465-a zi. Săptămâna aceasta, armata rusă a lansat o serie de atacuri aeriene asupra mai multor regiuni din Ucraina. Cel puțin trei persoane au fost ucise la Kiev, iar cel puțin zece oameni au fost răniți. Între timp, SUA au anunțat un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina, în valoare de 300 milioane de dolari, care include sisteme de apărare aeriană și muniție.