„Să fie pieton sau pasager pe viață”. Președintele Parlamentului cere sancțiuni mai dure pentru șoferii care încalcă regulile de circulație
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, cere sancțiuni mai dure pentru șoferii care încalcă regulile de circulație. În ședința Parlamentului din 7 septembrie, șeful Legislativului a solicitat Comisiei securitate naţională, apărare şi ordine publică să audieze toate instituțiile responsabile din domeniu, în contextul ultimelor accidente rutiere de pe drumurile naționale din R. Moldova.
„(…) Domnule președinte (al Comisiei securitate naţională, apărare şi ordine publică, n.red.), stimați colegi, membri ai Comisiei, vă rog, organizați audieri. Invitați toate instituțiile, începând cu cei care îi formează, cei care îi examinează, cei care îi monitorizează în trafic, cei care adoptă decizii în instanță (…).
Haideți să ne gândim la niște sancțiuni mai drastice. Lasă-l să fie pieton sau pasager pe viață. Dacă nu se poate abține, nu se poate controla și nu înțelege cât este de grav să te urci beat la volan, să rămână fără permis pe viață. Trebuie de făcut așa ca domnii judecători să nu poată interveni. Și în România este o discuție foarte activă la subiectul ăsta – Legea Anastasia. Haideți să vedem ce putem face și de introdus reguli dure (…)”, a declarat Igor Grosu.
Conform Parlamentului, urmează a fi studiată experiența României la acest capitol și la implementarea așa-numitei legi „Anastasia”, care prevede că șoferii aflați sub influența alcoolului, a drogurilor sau fără permis de conducere, care provoacă accidente în rezultatul cărora moare cineva, sunt pedepsiți cu închisoarea cu executare, fără ca instanța de judecată să poată dispune suspendarea pedepsei.
În ultima perioadă, în R. Moldova se înregistrează tot mai multe accidente rutiere pe traseele naționale.
Potrivit unei analize recente a expertului IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniță, numărul deceselor, ca rezultat al accidentelor rutiere, produse în R. Moldova, în ultimele 12 luni, a fost de 211 persoane. Pe parcursul anului trecut – de 217 persoane, în 2021 s-au înregistrat 257 de decese, iar în 2020 – 245.