Protestul unui antreprenor român: a construit primul metru de autostradă din Moldova din bani proprii
Ştefan Mandachi a subliniat că metrul de autostradă a fost construit de o firmă de specialitate şi a costat 4 500 de euro, fiind o mostră de cum ar trebui să arate o autostradă. Primul metru de autostradă este construit undeva între Voroneţ şi Putna şi va fi inaugurat pe 15 martie, la ora 15.
Tot în semn de protest faţă de lipsa autostrăzilor din Moldova şi din întreaga ţară, Ştefan Mandachi a anunţat că pe 15 martie, de la ora 15, va întrerupe activitatea în toate cele 40 de fast-fooduri „Spartan” din întreaga ţară, precum şi la celelalte afaceri pe care le deţine. El speră că gestul său va fi urmat şi de alţi oameni de afaceri din întreaga ţară tot în semn de protest faţă de lipsa de interes a autorităţilor pentru construcţia de autostrăzi.
Omul de afaceri a subliniat că gestul său este unul personal, că nu face politică şi nu este membrul vreunui partid. În luna februarie, curent, Ştefan Mandachi a împânzit ţara cu milioane de afişe cu mesajul „România vrea autostrăzi”.