Protest la Parlament în legătură cu expulzarea profesorilor de la liceul „Orizont”
Mai mulți profesori din cadrul liceului „Orizont”, părți, dar și membri ai societății civile, participă la un protest în fața Parlamentului. Elevii au venit la manifestație cu pancarte pe care scrie „Vrem să învățăm în pace”.
16.14: Vicepreședintele Parlamentului, Valeriu Ghilețchi, a ieșit în fața protestatarilor. Acesta a declarat că nu are încă un răspuns de la SIS și că este gata să discute cu reprezentanții protestului.
Întrebat unde se află în prezent cei șapte cetățeni străini, Ghilețchi a menționat că nu cunoaște astfel de informații: „În cazul dat vorbim de SIS, care a luat această decizie. Eu nu sunt reprezentant al instituției care a luat decizii. Am adresat aceste întrebări și eu și aștept conform legislației să mi se ofere detalii”.
Protestatarii s-au arătat nemulțumiți și de faptul că Parlamentul va organiza audieri abia săptămâna viitoare pe marginea acestui caz.
„SIS se subordonează Parlamentului. Chiar în 24 de ore SIS nu a putut să spună conducerii Parlamentului unde sunt cele șapte persoane? Înseamnă că în 24 de ore SIS nu a dat o informație concretă și e a ieșit din subordinea Parlamentului sau avem un stat polițienesc și SIS-ul face ce vrea și când vrea?”, a întrebat unul dintre protestatari, membrul al Consiliului de coordonare al liceului.
15.41: În spatele Parlamentului au fost observate mai multe autobuze ale poliției.
Reprezentanții liceului „Orizont” solicită explicații privind motivul reținerii celor șapte profesori, reținere care în opinia lor a fost făcută cu încălcarea gravă a garanțiilor procedurale de azil și încălcarea normelor de reținere. Pentru că SIS a declarat că profesorii sunt suspectați de legături cu o grupare islamistă, reprezentanții liceului cer dovezi despre acest lucru, dar și informații despre locul aflării celor șapte cetățeni expulzați din R. Moldova.
SIS susține că aceștia ar avea legături cu o grupare islamistă, grupare despre care există indicii că desfășoară acțiuni ilegale în mai multe țări. SIS mai scrie că persoanele au fost declarate indezirabile de către organele competente şi expulzate de pe teritoriul Republicii Moldova, fără a indica însă cine și când a luat decizia respectivă. Potrivit SIS, instituția a colaborat în acest caz cu serviciile speciale din alte state.