Protest al agricultorilor la Cimișlia. Fermierii și-au adus și utilajele care îi ajută să-și câștige pâinea: „Vindem și tractoare și tot ca să dăm datoriile”
Mai mulți agricultori au ieșit la protest, pe șosea, în apropiere de Cimișlia, unde și-au adus și utilajele care îi ajută să-și câștige pâinea. Oamenii spun că sunt disperați și suparați pentru că au rămas practic fără nimic după seceta din ultimele luni, iar, potrivit lor, autoritățile „le-au întors spatele”.
„Nu ne ajută cu nimic, nu știu cum o să fie. Am rămas fără nimic, nu mai avem nimic”, a declarat unul dintre fermieri.
„Noi nu facem politică, noi suntem agricultori afectați de secetă”, spune un alt agricultor.
„Porumb nu o să avem deloc, floarea soarelui nici atât, poamă tot nu o să fie”, spun agricultorii.
„Am pus orz – nimic, apoi peste orz am pus porumb – și iarăși nimic. Totul e doar în minus”, a menționat un alt agricultor.
„Ați văzut bani anul acesta? Eu i-am văzut doar pe hârtie”, a declarat alt protestatar.
„Dacă nu ne aud de aici, le ducem tractoare, câte vreo sută din toate raioanele, și le abandonăm pe străzile din Chișinău – să vedem ce o să facă cu atâta „metalalom”, pentru că noi nu mai avem ce face cu ele”, spune unul dintre participanți.
„Oamenii vând și agregate și tractoare ca să dea datoriile. Dacă suntem de la țară, nu mai suntem considerați oameni”.
„Dodon a zis că a găsit lan de porumb de 2 metri… cred că l-a găsit prin Moscova”.
„Salariul pe care îl au ei, un tractorist trebuie să-l numere timp de o lună”.
Mai mulți agricultorii au anunțat că vor protesta marți, în mai multe raioane ale țării.Oamenii susțin că nu au primit nicio soluție din partea Guvernului în legătură cu situația dezastruoasă din sectorul agricol.
Revendicările agricultorilor remise Guvernului:
1. Cerem Guvernului RM declararea Stării Excepționale în agricultură pentru zona de Centru și Sud – Est a RM cu eliberarea certificatelor de forță majoră pentru a permite agricultorilor reeșalonarea datoriilor față de agricultori.
2. Scutirea de la plata impozitelor salariale pe venit și funciar pe o perioadă de 12 luni și instituierea unui moratoriu la plata penalităților pentru întârzierile ce țin de aceste taxe.
3. Indenitifcarea în mod prioritar a resurselor finanicare pentru acoperirea cheltuielilor de procurare a materialului semincier de grâu de toamnă cu cel puțin 4 lei kilogramul pentru agricultorii rămași fără semințe.
4. Acoperirea pagubelor financiare suferite de către întreprinderile agricole în urma căderii masive a grindinii în proporții de cel puțin 50 % pentru perderile estimate.
5. Cerem explicații publice de la ministrul Agriculturii privind inactivitatea sistemelor antigrindină. În același timp anunțăm că suntem dispuși să oferim Guvernului un răgaz până la data de 20.07.2020 când așteptăm un răgaz pe marginea cerințelor enunțate. În caz contrat suntem dispuși să organizăm proteste pe tot teritoriul republicii.