Problema accesului la informații, relatată de jurnaliști de la patru instituții media
Accesul reporterilor la informațiile de interes public rămâne a fi unul dificil, reclamă jurnaliști din mai multe instituții media. Refuzul persoanelor cu funcții înalte de a discuta cu jurnaliștii și de a le oferi informații rapid, tăinuirea informațiilor de interes public, solicitările de informații rămase fără răspunsuri sunt doar câteva dintre modurile de îngrădire a accesului la informație semnalate de jurnaliști. Drept consecință, afirmă aceștia, instituțiile media nu pot informa opinia publică prompt și cu toate detaliile și dovezile relevante despre modul de cheltuire a banilor publici, despre cazurile de corupție, despre problemele din sistemul judiciar, educațional sau din cel al sănătății, despre beneficiile din bani publici pe care și le-au atribuit unii funcționari, dar și despre alte tipuri de abuzuri și ilegalități.
Redăm mai jos relatările a patru jurnaliști de la TV8, E-Sanatate.md, Moldova Curată și Asociația „Media-Guard” despre problema accesului la informație. ZdG a făcut o sinteză a dificultăților semnalate de jurnaliști pe site-ul www.mediaguard.ngo, al Asociației „Media-Guard”, organizație neguvernamentală de media care monitorizează transparența autorităților publice, răspunsul autorităților la investigațiile jurnalistice, la dezvăluirile despre corupție și încălcarea drepturilor omului.
Mariana Rață, realizatoarea emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8: „E o formă de cenzurare a jurnaliștilor”
Problema accesului la informație este una comună pentru toți jurnaliștii, mai ales pentru jurnaliștii de investigații. Atunci când reporterii trimit întrebări sau solicitări de informații și funcționarilor sau instituțiilor de stat, le este clar că aceste informații vor fi folosite împotriva lor în investigații, deschiderea de a oferi informațiile este redusă, aproape inexistentă în cazul unor instituții de stat sau cu mare-mare întârziere în cazul altor instituții de stat.
Am avut o astfel de experiență cu Ministerul Sănătății, căruia, anul trecut, prin octombrie, i-am trimis o solicitare de informații ca să ne spună cum au cheltuit banii în contextul pandemiei, ce achiziții au fost făcute pentru sistemul de sănătate. Răspuns am primit abia în luna februarie, anul curent. Aproape jumătate de an le-a luat celor de la minister ca să dea un răspuns, cu insistențe periodice și amenințări cu judecata din partea noastră.
O altă experiență pe care am avut-o, mai fericită, deşi a durat mult timp, este o solicitare expediată mai multor ministere și guvernului pentru a ne oferi rapoartele financiare și salariile șefilor întreprinderilor de stat. Iată la această solicitare răspuns a venit peste 3 luni de zile. Ei ne-au comunicat că e nevoie să acumuleze informația, că ia mai mult timp. Asta a fost scuza lor. A depășit, evident, foarte mult timpul prevăzut de legislaţie.
Este foarte complicat, pentru că uneori ăsta este motivul pentru care ești nevoit să amâni o investigație, or, în cazul Cutiei Negre, investigațiile trebuie să apară săptămânal. Uneori suntem nevoiți să publicăm investigațiile, fără a aștepta răspunsul, dacă este vorba doar de niște întrebări de precizare, dar avem o parte din informație. Asta înseamnă că investigația nu este completă, ea ar fi fost mult mai informativă dacă am fi primit răspunsurile. În alte cazuri suntem nevoiți să abandonăm subiectul până când ne vin răspunsurile. E o formă de cenzurare a jurnaliștilor. Atunci când refuzi să le oferi informații jurnaliștilor, de fapt tu îi determini să ignore subiectul pe care vor să îl abordeze.
Accesul la informație este un drept și un instrument important, al cetățeanului și al presei, de control asupra activității instituțiilor de stat. Ca orice alt drept, acesta trebuie tratat cu respect, iar încălcarea dreptului de acces la informație trebuie penalizată așa cum poliția îi penalizează pe șoferii care trec la roșu.
Elena Cioina, coordonatoarea Platformei E-Sanatate.md: „Multe răspunsuri vin cu întârziere, când nu mai au niciun fel de actualitate”
În primul rând, problema mare este că orice informație, chiar și una foarte banală, nu ne este oferită pur și simplu, ci suntem trimiși, de regulă, la serviciul de presă, iar serviciul de presă bineînțeles că ne spune să expediem o solicitare pentru orice informație.
Mai nou, de exemplu, am trimis o solicitare la Ministerul Sănătății la care ni s-a răspuns că trebuie să ținem cont de Legea Petiționării, adică ori s-o semnăm și s-o trimitem fizic la ei, ori să aibă semnătură electronică, dacă o trimitem prin email. Ceea ce înseamnă că accesul la informație pe domeniul sănătății, care este un domeniu destul de complicat și complex, devine mult mai dificil. Mi-am făcut semnătură electronică ca să pot să trimit solicitări și să primesc și răspunsuri, nu doar refuzuri că ei nu vor examina solicitarea noastră de informații. Pentru că asta ni s-a spus – că solicitarea nu corespunde normelor legislative, respectiv, ei nu vor analiza această solicitare și am fost nevoiți să ne facem semnătură electronică. Așa ni s-a întâmplat și cu Procuratura Anticorupție de la care am cerut informații privind mersul dosarelor deschise pe diverși funcționari din sănătate. Însă nu toți dintr-o redacție pot să-și facă o semnătură electronică și toate solicitările de la reporteri, bineînțeles, vin la redactor, iar redactorul începe să trimită iarăși solicitări cu semnătură electronică. Asta îți ia foarte mult timp și mi se pare chiar o piedică foarte mare în a accesa informația, pe care ei sunt obligați să o ofere, pentru că este o informație de utilitate publică, de interes public.
Deja nu mai vorbesc de faptul că multe răspunsuri vin cu întârziere, când nu mai au niciun fel de actualitate, relevanță și tu, pur și simplu, pierzi subiectul. Mai ales acum, pe timp de COVID, noi avem nevoie de informație, practic, în timp real și când îți spune să scrii o solicitare și îți vine răspuns în două săptămâni sau chiar în trei, pentru că ei își rezervă acest drept – să îți răspundă în 20 de zile lucrătoare, practic tu pierzi subiectul și trebuie din nou și din nou să scrii solicitări. Uneori sunt zile când noi asta facem – scriem solicitări întruna la instituțiile din domeniul sănătății.
Foarte des se întâmplă ca responsabilii să se supere că am scris un material în care le-am criticat activitatea. Efectiv nu-ți mai răspund la nicio întrebare, iar la orice informație pe care le-o ceri, te obligă să scrii solicitări. Foarte mulți se supără când le ceri informații de interes public. O percep ca pe informația lor personală. Atunci când începi să răscolești mai adânc și să-i întrebi despre bani, în mod special: cum sunt cheltuiți, pe ce anume – ăsta e un subiect aproape tabu și pot să te întrebe: „De ce îți trebuie această informație? Eu trebuie să o dau numai directorului, managerului”.
Viorica Zaharia, redactoră a portalului Moldova Curată: „Am cerut amendarea Ministerului Educației, pentru că refuza inexplicabil să ofere informațiile solicitate”
La 10 noiembrie 2020, a doua zi de la învestirea în funcția de ministru al Educației, Culturii și Cercetării (MECC) a Liliei Pogolșa, portalul MoldovaCurata.md a expediat la Minister două cereri de acces la informație: una îl viza pe fostul ministru, Igor Șarov, și procedura de editare a manualelor, iar a doua – posibile fraude la efectuarea lucrărilor de reconstrucție a Centrului de Excelență în Servicii și Prelucrarea Alimentelor (CESPA) din Bălți. Cum au decurs lucrurile ulterior, voi explica în continuare, în ordine cronologică:
11 noiembrie 2020. Am dat telefon la Serviciul de Presă al MECC, unde ni s-a confirmat că cererile au fost recepționate și că sunt „în lucru”.
30 noiembrie 2020. Văzând că nu primim niciun răspuns, am expediat un email la MECC, amintind că așteptăm informațiile cerute în cele două cereri.
7 decembrie 2020. Am expediat un alt email la MECC cu următorul conținut: „Astăzi se împlinesc 20 de zile lucrătoare de când portalul MoldovaCurata.md a expediat Ministerului Educației, Culturii și Cercetării două cereri de acces la informație, cereri care, conform legii, trebuie soluționate în 15 zile lucrătoare. Așa cum, din păcate, mai multe zile la rând nu putem lua legătura cu Serviciul de Presă al Ministerului – nimeni nu răspunde la cele două numere de telefon indicate pe pagina web oficială – pentru a afla care este situația referitoare la aceste cereri, Vă solicităm, pentru a doua oară deja, să ne răspundeți cât mai curând la cererile de acces la informație, întrucât vrem să evităm folosirea pârghiilor legale de sancționare a Ministerului pentru nefurnizarea la timp a informației”. Până în seara zilei, am primit copiile unor documente solicitate în prima cerere, furnizate de Eugen Abașev, specialist Secția Financiar-Administrativă a MECC.
8 decembrie 2020. Am expediat un mesaj prin poșta electronică prin care am cerut restul documentelor din prima cerere și am reexpediat a doua cerere, atenționând Ministerul că la ea (referitoare la CESPA) așa și nu am primit răspuns. Imediat am primit documentele restante și am fost înștiințați de către Eugen Abașev că răspunsul la a doua cerere îl pregătește colegul său, Sergiu Buciumaș. L-am sunat pe Buciumaș, care ne-a spus că el „demult” a pregătit răspunsul și l-a dat „la semnare” la șefi. (Investigația realizată pe baza informațiilor cerute în prima cerere poate fi citită aici)
15 decembrie 2020. Am vorbit la telefon cu Doina Gafencu, șefă interimară a Serviciului de presă, care ne-a spus, la fel, că răspunsul e pregătit, urmează să fie semnat și expediat.
22 decembrie 2020. Am expediat un nou mesaj la MECC: „Din păcate, așa și nu am primit răspunsul promis de dvs. încă săptămâna trecută. Vă rog insistent să îmi furnizați informația solicitată de la Ministerul Educației la 10 noiembrie 2020”.
25 decembrie 2020. Am expediat, prin intermediul „Poștei Moldovei”, o plângere la poliție, cerând sancționarea cu amendă a MECC, în baza Codului Contravențional și a Legii privind accesul la informație, pentru nefurnizarea răspunsurilor.
Ianuarie 2021. Chiar dacă deja depusesem plângere la poliție, am continuat să sunăm la MECC și să cerem răspunsul. La unul dintre apeluri, Doina Gafencu ne-a spus: „Tot ce pot să vă spun este că executorul acestui răspuns este dna Olga Șoga, șefa Secției financiar-administrative”. Ne-a dat numărul ei de telefon fix, la care, în următoarele zile, nimeni nu a răspuns. Așa și nu am putut lua legătura cu dna Olga Șoga.
Februarie 2021. Am fost înștiințați de un ofițer de la IP Buiucani, mun. Chișinău, despre faptul că plângerea a fost acceptată.
15 februarie 2021. Am primit răspunsul cerut, la peste 3 luni de la depunerea cererii. S-a întâmplat după ce polițistul Vitalie Vameș a mers la MECC, a anunțat despre existența plângerii și a încercat să găsească persoanele responsabile de pregătirea răspunsului.
1 martie 2021. Am expediat la poliție un mesaj cu explicații suplimentare pe marginea plângerii trimise la 25 decembrie 2020.
3 martie 2021. Autoarea plângerii a fost invitată la sediul IP Buiucani pentru a depune declarație în calitate de parte vătămată în urma acțiunilor MECC. La acel moment, poliția stabilise că de nefurnizarea informației ar fi fost vinovată Olga Șoga, șefa Secției financiar-administrative a MECC, care refuzase o dată să se prezinte la poliție, pentru audieri. Ulterior, așa cum am fost informați de către poliție, Olga Șoga a mai fost citată, regulamentar, de două ori, însă nu s-a prezentat la audieri.
24 aprilie 2021. Am fost informați de către IP Buiucani că pe numele Olgăi Șoga a fost întocmit, în lipsă, un proces-verbal și i-a fost aplicată o amendă contravențională în mărime de 29 de unități convenționale, adică 1450 de lei. (Investigația realizată pe baza informațiilor solicitate în a doua cerere poate fi citită aici)
Cristina Leu, stagiară în cadrul Asociației Media-Guard, la primul contact cu autoritățile, în calitate de jurnalistă: „Nu am ce să vă comunic”
La prima interacțiune cu autoritățile, în calitate de jurnalistă, am colectat un set de refuzuri de a mi se răspunde la întrebările legate de cheltuirea banilor publici. Atunci când i-am contactat, am primit răspunsuri de tipul „Sunt supraaglomerat” sau „Nu am ce să vă comunic”.
Am simțit împotrivirea funcționarilor publici atunci când am vrut să discut cu ei pe subiecte de interes public, subiecte asupra cărora ei, probabil, nu și-ar fi dorit să atragem atenția cetățenilor. M-am confruntat cu birocrația acestui sistem, când mi se cerea la fiecare pas să trimit solicitare oficială de informații pentru a putea acorda două întrebări unui funcționar. Când am întrebat pentru ce e nevoie de o solicitare, reprezentanta serviciului de presă mi-a comunicat că trebuie „să vedem dacă ministrul aprobă sau nu aprobă interviul”.
La început mi-am propus să merg la instituțiile publice și să filmez răspunsurile a cel puțin cinci miniștri sau directori de agenții vizați în ancheta pe care o realizam. Eram entuziasmată de ideea că voi interacționa, pentru prima dată, în rol de jurnalistă, cu mai mulți conducători ai instituțiilor publice. Doar că ei nu au fost la fel de entuziasmați să vorbească cu mine. Rând pe rând primeam refuzuri de a filma scurte interviuri cu ei. Argumentul adus de funcționari era că sunt încărcați sau că nu doresc să vorbească la subiect. Într-un final, am rămas cu cinci refuzuri primite prin apeluri telefonice.
Eram dezamăgită, întrucât mă așteptam să obțin răspunsurile dorite direct de la autorități, astfel încât materialul meu să fie unul complet, cu opiniile tuturor persoanelor relevante și vizate în material. Atunci când am insistat să primesc răspunsuri, cel puțin la telefon, unul dintre miniștri mi-a spus: „Doamnă, vă mai repet încă o dată, eu nu am ce adăuga…”. După discuțiile cu alți colegi jurnaliști, cu mai multă experiență, am aflat că și ei s-au ciocnit de nenumărate ori de refuzurile funcționarilor publici de a oferi informații. Așa am înțeles că accesul la informații este o provocare pentru mai mulți jurnaliști din Republica Moldova.
Am perceput această experiență ca pe o primă lecție practică în domeniul jurnalismului. Înțelegeam că subiectul a fost bine ales din moment ce exponenții puterii publice se eschivau de la răspunsuri și refuzau să ofere detalii despre cheltuirea banilor cetățenilor.
Această primă experiență m-a fortificat și m-a ajutat să înțeleg că munca depusă de un jurnalist adesea e mult mai multă decât ceea ce se vede în materialul final. În spatele unei anchete video pot fi numeroase apeluri, refuzuri de a discuta sau solicitări de informații fără răspuns. Lecția învățată în urma acestei experiențe a fost că trebuie să evit implicarea emoțională și să înțeleg că refuzul funcționarilor mai degrabă era cauzat de subiectului abordat și mai puțin, sau chiar deloc, se referea la mine, jurnalista care solicita informații.
Sursa: MediaGuard.ngo
Acest material este realizat în cadrul proiectului „Monitorizarea accesului la informații în instituțiile publice la nivel local, regional și național”, implementat de către Asociația Obștească Media-Guard și este parte a proiectului „Presa în sprijinul democrației, incluziunii și responsabilității în Moldova” (MEDIA-M), finanțat de USAID, Ambasada Britanică la Chișinău și implementat de Internews în Moldova și Freedom House, care are ca scop promovarea dezvoltării mass-media independente și profesioniste și crearea unui sector media mai rezistent la presiunile politice și economice. Conținutul acestui material ține de responsabilitatea Asociației Obștești „Media-Guard” și nu reflectă neapărat viziunea UK, USAID sau a Guvernului Statelor Unite.
