Polițiștii au deconspirat o escrocherie cu carduri bancare de peste jumătate de milion de lei
Inspectoratul General al Poliției (IGP) anunță joi, 19 ianuarie, că un „grup criminal” este cercetat penal pentru 11 cazuri de escrocherie cu carduri bancare. Suspecții sunt șase bărbați cu vârstele cuprinse între 24 și, respectiv 71 ani, locuitori ai capitalei.
Doi dintre suspecți au fost reținuți și au fost plasați în arest pentru 30 de zile, iar patru dintre figuranți au fost anunțați în căutare de către organele de drept, conform IGP.
„Indivizii contactau victimele telefonic, prezentându-se drept angajați ai băncii. Sub pretextul că cineva ar încerca să le scoată banii de pe cardul bancar, aceștia le propuneau oamenilor să securizeze cardul. Ei le solicitau datele și codurile confidențiale, după care le extrăgeau mijloacele bănești. Suspecții au sustras aproximativ 500 000 de lei”, menționează reprezentanții instituției.
În urma perchezițiilor efectuate la domiciliile suspecților, polițiștii au depistat și ridicat mai multe telefoane mobile, carduri bancare și alte acte ce le demonstrează complicitatea lor la comiterea infracțiunii.
Conform legislației penale în vigoare, ei riscă închisoare de la 4 la 8 ani.
Măsurile speciale de investigație au fost desfășurate de către polițiștii Inspectoratului de poliție Buiucani de comun cu Procuratura mun.Chișinău, Oficiul Buiucani cu suporutul colegilor de la BPDS ,, Fulger” a IGP.
Polițiștii și procurorii continuă măsurile de investigație și urmărire penală pentru stabilirea complicității și altor persoane în comiterea infracțiunii.