Principală  —  IMPORTANTE   —   Platforma pentru programarea online la…

Platforma pentru programarea online la vaccinare a fost elaborată în colaborare cu OMS și ANSP: „Nu s-au cheltuit bani din bugetul de stat. Nu a fost contractată vreo companie”

Foto: Newsmaker

Reprezentanții Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS) susțin că Platforma pentru programarea online la vaccinare, care a fost lansată astăzi, 13 mai, a fost elaborată în colaborare cu Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP).

Solicitată de Ziarul de Gardă, purtătoarea de cuvânt a MSMPS, Cristina Stratulat, ne-a comunicat faptul că pentru elaborarea platformei nu a fost alocat niciun ban din bugetul de stat și nu a fost contractată vreo companie.

„Nu putem să spunem cât a costat platforma. Nu s-au cheltuit bani din bugetul de stat. A fost un suport din partea Organizației Mondiale a Sănătății, dar noi nu dispunem de aceste cifre. Băieții de la IT de la ANSP, care sunt angajații ANSP au lucrat cot la cot cu niște experți de la OMS, angajați ai instituției. După cum am spus, din bugetul de stat nu s-a cheltuit niciun leu. Platforma a fost realizată cu eforturi comune. Nu a fost contractată vreo companie”, a spus Stratulat pentru ZdG.

Responsabilii din cadrul MSMPS anunță că începând de joi, 13 mai, cetățenii se pot programa online la vaccinare împotriva COVID-19, accesând platforma națională  www.vaccinare.gov.md.  Astfel, cei care sunt eligibili pentru vaccinare la această etapă vor introduce datele la secțiune programare, iar cei care nu sunt eligibili la această etapă, se vor înregistra în lista de așteptare.

Potrivit MSMPS, fiecare persoană va selecta raionul, localitatea conform adresei de domiciliu și Centrul de vaccinare disponibil în regiunea respectivă, precum și luna, data, ora dedicată vaccinării.

Pentru programare, utilizatorii platformei vor avea nevoie de buletinul de identitate sau orice act care conține IDNP-ul. La fel, aceștia sunt îndemnați să păstreze confirmarea și să se prezinte fără întârziere la Punctul de vaccinare, potrivit programării stabilite.

În cazul în care solicitantul va fi informat că nu este eligibil pentru etapa respectivă sau nu sunt locuri disponibile pentru vaccinare, acesta se va înregistra pentru a fi inclus în lista de așteptare. În momentul disponibilității unor doze de vaccin, va fi contactat pentru a se programa la vaccinare.

Responsabilii din cadrul Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS) anunță că R. Moldova va recepționa în perioada următoare un nou lot de vaccin AstraZeneca prin intermediul Platformei COVAX. Este vorba despre 45 600 de doze de vaccin. 

Campania de vaccinare împotriva COVID-19 în R. Moldova a început pe 2 martie curent, după ce sâmbătă, 27 februarie, la Chișinău au ajuns peste 21 de mii de doze de vaccin, donate de România prin intermediul Mecanismului de protecție civilă al Uniunii Europene.