Peste 20 mii de tone de grâu alimentar urmează a fi eliberate din rezervele de stat. Proiectul a fost aprobat de Guvern
Cabinetul de miniștri a aprobat miercuri, 14 aprilie, proiectul cu privire la eliberarea grâului alimentar din rezervele de stat în vederea împrospătării cu decalaje în timp sau cu titlu de împrumut.
Potrivit proiectului, se autorizează Agenția Rezerve Materiale (ARM) să elibereze din rezervele de stat, în vederea împrospătării cu decalaj în timp sau cu titlu de împrumut, 20 787,062 tone de grâu alimentar agenților economici, în bază de contract.
„Până la 10 mai curent, grâul alimentar din rezervele de stat, în vederea împrospătării cu decalaj în timp sau cu titlu de împrumut, se va elibera agenților economici producători de pâine, panificație, morărit și celor din sectorul zootehnic”, se arată în document.
Ministrul în exercițiu al Afacerilor Interne, Pavel Voicu, susține că împrospătarea grâului este „absolut necesară”.
„Împropătarea grâului este absolut necesară, reieșind din faptul că termenul de păstrare a cantității respective expiră anul curent. Acest lucru va reduce la schimbarea calității grâului, iar, în consecință, pot fi generate pierderi financiare esențiale pentru bugetul statului.”, a spus Voicu.
Marți, 14 aprilie, vicepreședintele Parlamentului, deputatul Platformei Demnitate și Adevăr (DA) Alexandru Slusari a făcut un apel către membrii Guvernului interimar și le-a cerut, ca în cadrul ședinței să fie prelungită interdicția la exportul de grâu din rezerva de stat.
Miercuri, 13 aprilie, după ședința Consiliului Suprem de Securitate (CSS), președinta R. Moldova, Maia Sandu, a anunțat că în cadrul CSS a fost discutat despre exportul grâului. În acest sens, potrivit președintei, membrii CSS au cerut extinderea restricției privind exportul grâului din rezerva de stat.
Luni, 12 aprilie, a expirat interdicția exportului de grâu din rezerva de stat a R. Moldova. În context, Ana Revenco, consiliera președintei R. Moldova în domeniul apărării și securității naționale, secretară a Consiliului Suprem de Securitate (CSS), a formulat un demers către premierul interimar Aureliu Ciocoi prin care a solicitat prelungirea termenului de interdicție a exportului de grâne.
Pe 30 martie curent, Guvernul în exercițiu a aprobat Proiectul de Hotărâre privind interzicerea exportului de grâu până pe 12 aprilie curent. În ședință, prim-ministrul interimar, Aureliu Ciocoi a propus interzicerea până pe 15 aprilie 2021 a exportului grâului din R. Moldova, dar propunerea nu a fost susținută.
Pe 29 martie, președinta R. Moldova, Maia Sandu, a anunțat că a solicitat Executivului să aprobe de urgență o Hotărâre de Guvern prin care să impună restricții temporare la exportul grâului de proveniență din rezervele de stat. Președinta menționa că solicitarea vine în contextul „informațiilor apărute în public cu privire la riscul exportului de grâu din rezervele de stat în an de secetă”.
Mai multe detalii aici: VIDEO/ Ce se întâmplă cu grâul din rezerva de stat? Directorul ARM: „Grâul a fost dat la împrospătare unui agent economic. Nu sunt motive de îngrijorare”. Ce spun experții