Pe urmele deportărilor, după 71 de ani
În noaptea de 5 spre 6 iulie, 1949, sovieticii au deportat 11 293 de familii – peste 35 mii de oameni. După ani de surghiun, revenirea la baștină a celor deportați nu le-a adus împăcare și liniște sufletească. Foștii deportați au avut de înfruntat sărăcie, umilință, desconsiderare din partea autorităților. Numărul familiilor care au reușit să se întoarcă la baștină rămâne necunoscut.
Abia după jumătate de secol, din spusele deportaților, unora le-a fost restituită o parte din averea pe care au avut-o. Frica i-a însoțit pe parcursul întregii vieți, în care li s-a refuzat dreptul la memorie, dreptul la reabilitate.
Scurt istoric
La 6 aprilie 1949 este adoptată hotărârea strict secretă Nr. 1290-467cc a Biroului Politic al CC al PC „Cu privire la deportarea de pe teritoriul RSS Moldovenească a chiaburilor, foștilor moșieri, marilor comercianți, complicilor ocupanților germani, persoanelor care au colaborat cu organele poliției germane și românești, a membrilor partidelor politice, a gardiștilor albi, membrilor sectelor ilegale, cât și a familiilor tuturor categoriilor enumerate mai sus”.
Hotărârea prevedea deportarea a 11 280 familii care întruneau 40 850 persoane. Acestea urmau să fie strămutate pentru totdeauna în regiunile Kazahstanului de Sud, Djambul și Aktiubinsk, precum și regiunile Altai, Kurgan, Tiumen, Tomsk din Rusia. Se preconiza ca deportarea să aibă loc în iunie 1949, sub controlul și răspunderea Ministerului Securității de Stat (KGB). Deportarea culacilor, foștilor moșieri, marilor comercianți și a familiilor lor urma să aibă loc conform listelor vizate de Sovietul Miniștrilor din RSSM, iar a celorlalte persoane – conform deciziei Consfătuirii Speciale (Osoboie Soveșcianie) a Ministerului Securității de Stat a URSS. Ministerul de Interne al URSS, (personal tov. Kruglov) era împuternicit să organizeze escortarea și transportarea deportaților din RSSM, controlul administrativ al acestora în teritoriile noi pentru a evita posibilitatea evadării, angajarea lor în colhozuri, sovhozuri și la întreprinderi.
După ce au decurs toate pregătirile, la 3 iulie 1949, conducerea de la Chișinău a trimis tuturor organelor KGB locale telefonograma cu următorul text: „Raportați până la ora 14.30 dacă sunteți pregătiți pentru realizarea operației „IUG”.
Către 4 iulie, tot efectivul era mobilizat pentru începutul operațiunii, iar în noaptea de 5 spre 6 iulie a fost pus în aplicare. Peste 24 de ore de la finisarea operațiunii, trebuia să se raporteze despre totalizarea deportării, indicându-se numărul celor deportați – al femeilor, bărbaților și copiilor -, al celor care s-au sustras de la deportare (de la locul de trai, pe parcursul transportării spre stațiile de îmbarcare sau de la stațiile de îmbarcare).
Baza legală a deportării din 1949 s-a pretins a fi decretul Prezidiului Sovietului Suprem al URSS din 8 martie 1941 Cu privire la obținerea cetățeniei sovietice de către locuitorii din Bucovina și redobândirea cetățeniei sovietice de către locuitorii din Basarabia.
Trei valuri de deportări ale populaţiei din Basarabia şi nordul Bucovinei au zdruncinat istoria etnicilor români din aceste ţinuturi.
La 12-13 iunie 1941 a avut loc primul val, fiind ridicaţi circa 30 de mii de oameni. Într-o singură noapte, cea din 5 spre 6 iulie 1949, au fost deportate peste 35 de mii de persoane, acesta fiind considerat cel mai mare val de deportări.
Cel de-al treilea val, în cadrul căruia au fost ridicate câteva mii de oameni, a avut loc la 31 martie – 1 aprilie 1951.
Potrivit istoricilor, nici până astăzi nu se cunoaşte cifra exactă a celor care au avut de suferit de pe urma deportărilor, estimările fiind de câteva sute de mii de persoane deportate.
