Protest la Parlament. Andrei Năstase, în fața protestatarilor: „Așa cum am scăpat de Plahotniuc, așa vom scăpa și de Dodon”
Mai mulți mascați, cu bastoane și gaze lacrimogene, au fost dislocați în jurul Parlamentului, acolo unde începând cu ora 10:00 oamenii sunt așteptați să protesteze împotriva proiectelor pe car ele promovează coaliția neformală PSRM-Șor, și care ar putea fi votate în ședința de joi a Legislativului. Mascați au fost dislocați și șa Reședința de stat.
13:13 Acțiune de protest s-a încheiat, cu îndemnul ca oamenii să se informeze despre următoarele acțiuni ale președintei alese, Maia Sandu.
12:36 În fața mulțimii se află liderul Platformei DA, Andrei Năstase.
„După ce a pierdut alegerile, Dodon ar trebui să-și ia Guvernul și să plece. Eu vă îndemn să nu facem din niște șoricei niște lei. Noi avem obligația să ne comportăm cât se poate de corect și determinat. Așa cum am scăpat de Plahotniuc, așa vom scăpa și de Dodon”, a spus Năstase.
12:29 Deputatul PAS, Igor Grosu, a ieșit, din nou, în fața protestatarilor, anunțând că opoziția a reușit să pună pe pauză ședința Parlamentului.
„Cât timp ați înghețat aici, noi a trebuit să ne dezmorțim puțin. Cu agresivitate și minciună ei au încercat să continue ședința Parlamentului. A trebuit să ne cuprindem puțin. Să nu să se uite că noi suntem puțin mai mărunței și ei mai supli”, a spus Grosu.
12:20 Purtătoarea de cuvânt al președintelui, Carmena Sterpu, spune că Igor Dodon în curând își va încheia mandatul de președinte și nu este corect de transferat către Președinție dezbaterile din Parlament.
„Amintim ca domnul Igor Dodon transmite în curând mandatul de președinte și nu va deține vreo funcție publică. Deci acuzațiile de menținere a puterii sunt neadecvate. Nu este corect de transferat către Președinție dezbaterile din Parlament”, a spus Carmena Sterpu pentru ZdG.
11:44 Moldovenii de peste hotare au ieșit și ei la protest, în susținerea celor de acasă. Astfel, un grup de cetățeni stabiliți în Irlanda au ieșit astăzi în fața Ambasadei R. Moldova de la Dublin, punctând că se alătură astfel moldovenilor aflați azi în fața Parlamentului și, totodată, solicitând alegeri anticipate.
11:40 Poliția anunță că la protest participă în jur de 700 de oameni, deși vizibil număr acestora este mult mai mare.
11:33 Deputatul Platformei DA, Alexandru Slusari, spune că opoziția va bloca, în continuare, tribuna Parlamentului.
„Azi toată ziua vom bloca tribuna și nu vom permite să fie votate aceste proiecte”, a spus Slusari.
11:29 Protestatarii cer demisia Guvernului condus de Ion Chicu și declanșarea alegerilor parlamentare anticipate.
11:20 Președinta aleasă, Maia Sandu, a ajuns în fața protestatarilor
„Mulțumim că ați venit. Suntem astăzi aici pentru a ne apăra democrația, țara, votul pentru a avea o țară fără corupție, sărăcie, o țară în care să ni se facă dreptate. Vă rog foarte mult să respectăm regulile- să purtăm corect masca și să păstrăm distanța. (…) Hoții s-au speriat și se vârcolesc, în continuare. Încearcă să arunce la gunoi votul d-voastră. Dar noi cu d-voatre suntem puternici, demult protestăm împotriva corupților. Am reușit să-l alungă pe Plahotniuc și l-am dat jos pe Dodon”, a spus președinta aleasă.
11:14 Protestatarii intonează imnul R. Moldova „Limba Noastră”.
11:05 Facțiunile PAS și Platforma DA au blocat tribuna Parlamentului
10:55 Veteranii războiului de pe Nistru cer deputaților din opoziție să blocheze tribuna Parlamentului astfel încât majoritatea PSRM-Șor să nu poată vota proiecte de lege.
10:40 În fața Parlamentului sunt câteva mii de persoane, iar bl. Ștefan cel Mare a fost blocat.
10:25 La protest participă și deputatul PAS, Lilian Carp, care sune că PSRM și Partidul Șor au bătut mâna pentru ca Stadionul Republican să ajungă pe mâinile lui Ilan Șor.
„O altă hoție pusă la cale de ei este să dea Stadionul Republican lui Șor. Ei au deja o înțelege și Stadionul Republican a fost juruit, ca la nuntă, lui Șor. Acum în Parlament nu este o simplă majoritate, ci una a hoților, care vor să ne fure, să ne fure Moldasig-ul, Stadionul și alte instituții”, a spus Carp.
Oamenii scandează „Jos mafia”, „Alegeri anticipate”, „Șor și Dodon, la tomberon”.
În fața mulțimii mai muți deputați PAS susțin discursuri.
Vladimir Bolea, deputat PAS: Vor să îngenuncheze R. Moldova. Prin proiectele lor de lege, socialiștii plătesc polițe lui Putin.
09:55 În scuarul din fața Parlamentului se adună protestatari.
09:40 Vicepreședintele Partidului Nostru, Ilian Cașu, a surprins momentul în care mai mulți mascați sunt dislocați la Reședința de Stat de pe strada Nicolae Iorga.
09:30 În timp ce organizatorii protestului desenează pe asfalt însemne pentru păstrarea distanței sociale, spațiul din spatele Parlamentului a fost umplut cu mascați.
Vă așteptăm astăzi la 10:00 la protest. Apărăm votul și voința poporului. Important: Ne protejăm unii pe alții. Purtăm…
Publicată de Partidul Acțiune și Solidaritate pe Miercuri, 2 decembrie 2020
Miercuri, 2 decembrie, președinta aleasă a R. Moldova, Maia Sandu, a cheamat oamenii în stradă să își apere votul din 15 noiembrie, spunând că „regimul lui Dodon merge pe urmele lui Plahotniuc și încearcă să ne fure rezultatele votului”.
Și președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, și-a îndemnat susținătorii și simpatizanții să iasă joi la protest în fața Parlamentului.
Deputații socialiști au înregistrat miercuri un proiect de lege prin care Serviciul de Informații și Securitate (SIS) să fie luat din subordinea președintelui R. Moldova. Comisia juridică numiri și imunități a aprobat cu 5 voturi un raport pentru două lecturi în acest sens.
Autorii proiectului de lege, sunt aceeași care în iunie 2019 au elaborat proiectul de modificare a Legii SIS, prin care activitatea Serviciului a trecut în coordonarea șefului statului. Este vorba despre deputații socialiști Vasile Bolea și Grigore Novac.
Această inițiativă legislativă vine odată ce președintele în exercițiu al R. Moldova, Igor Dodon, a pierdut lupta pentru încă un mandat prezidențial, în fața candidatei PAS, Maia Sandu.
Anterior, mai mulți politicieni și experți de la Chișinău declarau că socialiștii, la indicațiile lui Igor Dodon, ar putea veni cu o astfel de inițiativă.
În iunie 2019, majoritatea parlamentarilor au votat un proiect de hotărâre prin care Serviciul de Informații și Securitate (SIS) a trecut în subordinea președintelui țării, deși a rămas să fie controlat și de Parlament.
Proiectul aprobat atunci prevede că directorul instituției este numit în funcție și demis din funcție de către Parlament, la propunerea președintelui R. Moldova, iar activitatea instituției să fie coordonată de către șeful statului, în limitele competenței sale, fiind supusă controlului parlamentar.