Opt persoane, reținute într-un dosar de corupție în cadrul ASP, pentru că ar fi facilitat susținerea examenelor auto. SIS: solicitau remunerări ilegale care variau între 500-1000 de euro
Serviciul de Informații și Securitate (SIS) anunță luni, 21 iunie, că opt persoane au fost reținute într-un dosar de corupție în cadrul Agenției Servicii Publice (ASP). Potrivit instituției, în rezultatul unui șir de măsuri speciale de investigații s-a stabilit că mai multe persoane „acționând cu intenție directă, asociindu-se într-un grup criminal”, au facilitat susținerea examenelor auto în cadrul subdiviziunilor ASP, pe întreg teritoriul R. Moldova. Pentru serviciile prestate, aceștia ar fi solicitat „remunerări ilegale care variau între 500-1000 de euro”.
„În comun cu Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) au documentat activitatea unui grup criminal organizat, creat cu scopul facilitării susținerii examenului auto. Ofițerii de informații și procurorii au stabilit că membrii grupului criminal îi echipau pe candidați cu tehnică specială și organizau de la distanță transmiterea corectă a răspunsurilor pentru a înlesni susținerea examenului auto în condiții sigure. Aceștia argumentau că dețin influență asupra persoanelor publice din cadrul ASP, pentru ca ultimii să ignore ilegalitățile admise în cadrul susținerii examenelor”, se arată într-o notă informativă a SIS.
Totodată, Serviciul de Informații și Securitate anunță că, urmare a celor constatate, PCCOCS a pornit o cauză penală „conform elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 326 alin. (3) lit. b) din Codul penal”.
„În rezultatul unui șir de măsuri speciale de investigații s-a stabilit că mai multe persoane acționând cu intenție directă, asociindu-se într-un grup criminal, din care fac parte 8 cetățeni, identitatea cărora deja a fost stabilită, precum și alte persoane în curs de identificare, au facilitat susținerea examenelor auto în cadrul subdiviziunilor ASP, pe întreg teritoriul R. Moldova. Pentru serviciile prestate aceștia solicitau remunerări ilegale care variau între 500-1000 euro”, se mai arată în nota informativă.
Anterior, subdiviziunile securității interne ale SIS și ASP au reținut în flagrant delict mai mulți cetățeni moldoveni, asupra cărora a fost depistată și ridicată tehnica specială.