Fostul șef al pieței „Curcubeu”, omul de afaceri Serghei Cosovan a decedat, din motive grave de sănătate
Omul de afaceri Serghei Cosovan, fostul șef al pieței „Curcubeu”, a decedat joi, 25 martie, din motive grave de sănătate. Despre decesul acestuia a anunțat avocata Promo-LEX Nicoleta Hriplivîi.
Solicitat de Ziarul de Gardă, directorul de program al Promo-LEX, Vadim Vieru, ne-a spus că Cosovan a decedat din cauza cirozei hepatice și că starea lui de sănătate s-a agravat în detenție, dar și după detenție.
„El a decedat din cauza cirozei hepatice. Este o boală pe care o avea de mult timp, dar s-a agravat substanțial în detenție. În anul 2017, dumnealui a fost reținut și arestat. Noi am expediat atunci o cerere la CtEDO, inclusiv pe aspectul arestului ilegal, pentru că nu erau temeiuri de arest. În anul 2017 era planificat să facă transplant de ficat în România. Dacă cercul ăsta vicios avea să fie rupt și n-avea să fie arestat ilegal, probabil el avea să trăiască și astăzi. În detenție, dar și după detenție, starea lui s-a agravat substanțial. Este un rezultat și al justiției penale de la noi”, a spus Vieru pentru ZdG.
Avocata Promo-LEX Nicoleta Hriplivîi susține că la decesului lui Serghei Cosovan au contribuit mai mulți procurori, judecători, dar și persoane din sistemul penitenciar.
„Sistemul de justiție penal în Moldova – o mașină de tocat suflete și vieți! Exprim condoleanțe sincere familiei Cosovan. Astăzi a decedat Serghei Cosovan – încă o victimă a sistemului de (in) justiție din Moldova. Un deces la care au contribuit în primul rând: procurorii care au cerut aplicarea arestului în pofida probelor care demonstrau starea proastă de sănătate (nu îi voi nominaliza, ei singuri știu cine sunt); judecătorii care l-au eliberat mult prea târziu pentru a mai putea corecta ceva; unele persoane din cadrul sistemului penitenciar, care deși cunoșteau despre starea sa gravă, au ascuns breșele acestui sistem, au tăcut despre neajunsuri declarând că totul e bine și frumos, fără să depună diligența necesară pentru a-i salva viața. Lista poate fi prelungită cu acele persoane care strigau în gura mare că Serghei a falsificat documentele medicale”, a spus Hriplivîi într-o postare pe Facebook.
Potrivit avocatei, timp de doi ani, Asociația Promo-LEX a încercat „să ajungă la conștiința procurorilor, judecătorilor, CSM și a unora din sistemul penitenciar: că o persoană grav bolnavă nu are ce căuta într-un sistem penitenciar care nu este capabil să acorde o asistență medical adecvată”.
„Nu are ce căuta o persoană grav bolnavă într-un sistem în care mor deținuții. Voi aduce aici niște cifre cel puțin, care demonstrează cât e de grav totul. Putem ascunde multe lucruri, putem susține că degrabă acest serviciu medical va fi „acreditat” – fiindcă hârtia rabdă totul nu-I așa?! Însă atâta timp cât vor muri oameni, nu putem susține că lucrurile se schimbă. Pentru fiecare persoană deținută și care moare în sistemul penitenciar există responsabili, există cauze, doar că nimeni cu regret nu le caută. Cine se face responsabil pentru faptul că în anul 2020 au murit 56 de deținuți (7 printre care sunt persoanele plasat în arest preventiv). Cine se face responsabil pentru faptul că în 2020, dintre 8 persoane prezentate pentru eliberare pe motiv de boală, 6 au murit „pe drum spre eliberare”, iar doi încă așteaptă”, a mai spus avocata.
În anul 2018, Asociația Promo-LEX a sesizat Procuratura Generală (PG), Procuratura Anticorupție Chișinău, Delegația UE în Moldova, Oficiul Coordonatorului Rezident ONU, Ambasada SUA în R. Moldova și Oficiul Avocatului Poporului, privind cazul Cosovan.
Asociația susține că a solicitat atunci autorităților să intervină în limita competențelor funcționale pentru prevenirea, documentarea și sancționarea de către organele competente a comportamentului din partea persoanelor care au operat reținerea abuzivă a lui Cosovan.
„Promo-LEX a susținut o conferință de presă în legătură cu comunicarea și examinarea în regim de urgență de către CtEDO a cauzei Cosovan vs. Moldova și a evidențiat că utilizarea excesivă și nejustificată a arestului preventiv, dar și problema asigurării asistenței medicale în penitenciare, pune în pericol vieți umane”, se arată într-o notă informativă a asociației, se arată într-o notă informativă a asociației din anul 2018.
Conform Promo-LEX, la 24 aprilie 2018, după ce în privința lui Serghei Cosovan a fost modificată măsura preventivă, din arest preventiv – în arest la domiciliu, la ieșirea din Spitalul–Penitenciar nr. 16, acesta a fost reținut de către colaboratorii Direcției de Poliție a mun. Chișinău. În procesul verbal de reținere, care datează din 25 aprilie 2018 (deși a fost reținut la 24 aprilie), se menționează că acesta ar fi bănuit de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 190 al. 2, fapte în legătură cu care deja este cercetat.
Potrivit asociației, pe 24 aprilie 2018, din motivul că starea de sănătate a lui Cosovan s-a agravat semnificativ, a fost chemată ambulanța, unde i s-a acordat primul ajutor medical. După sesizarea Secției de Combaterea Torturii din cadru Procuraturii Generale de către Promo-LEX în legătură cu relele tratamente aplicate față de acesta, Serghei Cosovan a fost transportat la Spitalul de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă”.
Citește și:
- Fiind grav bolnav, Serghei Cosovan a fost eliberat de la executarea pedepsei penale
- Promo-LEX: „Deținuții trebuie să beneficieze de un deplin volum de asistență medicală calificată”
- Decizia CSM după ce Organizația Mondială Împotriva Torturii a cerut garantarea respectării drepturilor omului în cazul Cosovan