Noi detalii de la accidentul de la Bălți: șoferul care ar fi intrat în plin cu mașina în cei patru ofițeri de patrulare, reținut pentru 72 de ore
Șoferul automobilului Toyota, care fiind testat alcoolscopic și depistat în stare de ebrietate la volan și ar fi provocat accidentul de la Bălți, a fost reținut pe un termen de 72 de ore.
Responsabilii din cadrul poliției informează că starea polițistului, care a fost strivit de Toyota, s-a îmbunătățit.
„Pe faptul accidentului care a avut loc noaptea trecută, în municipiul Bălți, în urma căruia au avut de suferit patru polițiști, a fost pornită o cauză penală pentru încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei de către o persoană care conducea mijlocul de transport în stare de ebrietate. Șoferul automobilului Toyota a fost reținut pentru 72 de ore. Între timp starea polițistului internat la terapie intensivă s-a ameliorat, acesta fiind transferat în secția traumatologie pentru îngrijiri medicale în continuare”, se arată în nota emisă de către Poliție.
Autoritățile anunță că au inițiat duminică, 25 aprilie, un proces penal după ce patru polițiști de patrulare au fost loviți de un automobil și internați în spital cu diverse traumatisme, în urma unui accident produs, sâmbătă, 24 aprilie, la Bălți.
Potrivit poliției, șoferul unui autoturism de model Toyota a intrat în plin în trei mașini, două vehicule ale poliției și un Opel, care staționau pe acostament. În urma impactului, patru agenți de patrulare au fost transportați la spital. Autoritățile au stabilit că șoferul în vârstă de 35 ani era în stare de ebrietate având o concentrație de alcool de 0,77 mg/l în aerul expirat.